MITING ANTICIP: Bucuresti, 14 martie, orele 12, Palatul Parlamentului. Părintele Justin (m. Petru Vodă), Părintele Simeon (m. Sihăstria) și Părintele Antim (m. Bistrița – Neamț) ne indeamna sa participam

afig-miting

 

 

În vederea conștientizării de către populație a riscurilor la care se expun prin acceptarea cardului electronic de sănătate, prin introducerea programului de informatizare a sănătății și în general prin acceptarea actelor electronice (biometrice), Asociația Dreptate și Adevăr organizează în data de 14 martie 2013 , începând cu ora 12.00 și până la ora 17.00, o acțiune de protest autorizată. Acțiunea va avea loc la Palatul Parlamentului , în alveola de lângă Parcul Izvor. Vă chemăm să popularizați acest miting și să participați activ alături de toți cei care consideră că datele noastre medicale nu trebuie expuse riscurilor majore reprezentate de atacurile cibernetice și traficul de organe și nici divulgării lor prin lărgirea accesului unor persoane necunoscute, altele decât medicul curant, la informațiile medicale și personale care vor fi, de acum încolo, înregistrate într-o bază de date centralizată, anulându-se secretul profesional, confidențialitatea și dreptul la viață intimă și privată a cetățenilor români. Toți cei care consideră că actele de identitate electronice, pașapoartele biometrice și orice act electronic (cu cip) le încalcă drepturile cetățenești, că le invadează intimitatea și viața privată sunt chemați să ni se alăture și să-și exprime dezacordul pe 14 martie 2013, ora 12.00 la Palatul Parlamentului, în alveola de lângă Parcul Izvor.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Surse:
Categorii:Ortodoxie

UN DOCUMENT EXCEPŢIONAL: ACTELE PROCESULUI ŞI INTEROGATORIILOR SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL ŞI A UCENICILOR LUI

Audierea de la palat (655)21-MAXIMpt_site-medium
          Relatare a acţiunii juridice ce a avut loc între domnul avvă Maxim şi cei dimpreună cu el şi arhonţii (din Senat) în Consiliul Secret
                1. În ziua în care domnul avvă Maxim şi cei dimpreună cu el au fost aduşi pe mare în acest oraş imperial (Constantinopol), pe la apusul soarelui, venind doi „mandatores“ (trimişi) împreună cu zece „execubitores“ (soldaţi din garda imperială) i-au ridicat din navă dezbrăcaţi şi desculţi şi, despărţindu-i unii de alţii, i-au ţinut în arest în diferite „excubita“(unităţi de gardă). Şi după câteva zile i-au adus la palat şi-l introduc pe bătrânul în locul unde era adunat Senatul şi o mare mulţime, îl pun să stea în picioare în mijlocul arhonţilor aşezaţi jos, iar sakellarul(trezorier al casei imperiale, sakellarul era în Bizanţ echivalentul unui ministru al finanţelor, al administraţiei publice şi al controlului funcţionării instituţiilor imperiale. În procesele de înaltă trădare intentate papei Martin, lui Maxim şi însoţitorilor săi, el joacă şi rolul de prim-procuror imperial. Potrivit „Memorialului lui Teodor Spudeul“ care, pentru a-i sublinia cruzimea, îi dă porecla de „Bukoleon“ – Taurleu – el se numea probabil Leon) îi spune cu multă mânie şi furie:
          – Creştin eşti tu?
          Iar el a zis:
          – Cu harul lui Hristos Dumnezeul a toate sunt creştin.
          Iar acela a zis:
          – Nu-i adevărat.
          Răspuns-a robul lui Dumnezeu:
          – Tu zici că nu sunt. Dar Dumnezeu ştie că sunt şi rămân creştin.
          Atunci acela i-a zis:
          – Dacă eşti creştin, cum îl urăşti pe împăratul (Constans II, 641-668)?
          Răspunzând, robul lui Dumnezeu a spus:
          – De unde se vede aşa de evident aceasta? Pentru că ura, ca şi iubirea (agape) de altfel, e o dispoziţie ascunsă a sufletului.
          Iar acela a zis:
          – Din câte le-ai făcut te-ai arătat limpede tuturor că urăşti pe împăratul şi statul lui, fiindcă tu singur ai predat sarakinilor (arabilor) Egiptul, Alexandria, Pentapole, Tripolis şi Africa.
          El însă a spus:
          – Şi care e dovada acestor lucruri?
          Atunci l-au adus pe Ioan, fost sakellar al lui Petru, fostul strateg al Numidiei Africii, care a zis:
          – Acum 22 de ani (în 633), bunicul (Heraclie) împăratului de acum, a poruncit răposatului Petru să ia armată şi să plece în Egipt împotriva sarakinilor. Şi el ţi-a scris, grăind cu tine ca şi cu un rob al lui Dumnezeu şi încrezându-se în tine ca într-un bărbat sfânt, (întrebându-te) dacă-l sfătuieşti să plece. Iar tu i-ai scris răspunzându-i şi zicându-i să nu facă nimic asemănător, pentru că lui Dumnezeu nu-i place să se dea ajutor statului romanilor pe vremea împărăţiei lui Heraclie şi a neamului său.
          Atunci robul lui Dumnezeu i-a zis:
          – Dacă spui adevărul, negreşit că ai şi scrisoarea lui Petru către mine şi a mea către el (Aceste scrisori probabil n-au existat. Ni se păstrează însă două importante epistole şi în acelaşi timp tratate de hristologie antimonofizită – epistola 12 şi 13 – fragmente dintr-o a treia şi un tratat despre calculul pascal adresate de Sfântul Maxim „ilustrului patriciu Petru“, care pare să fie acelaşi personaj cu strategul Numidiei de aici). Să fie aduse aici şi mă voi supune pedepselor prevăzute în lege.
          Acela a zis:
          – Eu n-am nici o scrisoare, nici nu ştiu dacă ţi-a scris cumva. Dar toţi cei din tabără vorbeau în acel timp aceste lucruri.
          Atunci robul lui Dumnezeu a zis:
          – Dacă întreaga tabără grăia aceste lucruri, cum de numai tu singur mă calomniezi pe mine? M-ai văzut tu vreodată pe mine sau eu pe tine?
          Iar acela a zis:
          – Niciodată.
          Atunci, întorcându-se către Senat, robul lui Dumnezeu a spus:
          – Judecaţi dacă este drept a aduce astfel de acuzatori sau martori, „căci cu judecata cu care judecaţi veţi fi judecaţi şi cu măsura cu care măsuraţi vi se va măsura“ (Mt. VII, 20), zice Dumnezeul a toate. Citește mai mult…

Vederea pacatului propriu – Sfantul Ignatie Briancianinov

briancianinov

Va veni acel timp infricosat, va sosi acel ceas plin de groaza in care toate pacatele mele vor sta dezgolite in fata lui Dumnezeu Judecatorul, in fata ingerilor Lui, in fata intregii omeniri. Presimtind starea sufletului meu in aceste clipe cutremuratoare, ma umplu de spaima. Sub inraurirea presimtirii vii si puternice ma grabesc cu frica sa ma adancesc in cercetarea de sine, ma grabesc sa caut in cartea constiintei mele gresa­lele insemnate si savarsite cu lucrul, cu cuvan­tul, cu gandul.

Cartile necitite de multa vreme, care zac de timp indelungat prin dulapuri, sunt macinate de carii. Cel ce ia o astfel de carte intampina o mare greutate in citirea ei. Fiind necercetata de multa vreme, nu s-a putut deschide decat cu ane­voie. Asa este si constiinta mea – deschizand-o, nu aflu multumirea asteptata. Numai pacatele mari se cunosc destul de lamurit; insemnarile marunte, care sunt foarte multe la numar, aproape ca s-au sters, ba nici nu mai poti pricepe acum ce au inchipuit ele.

Numai Dumnezeu, Unul Dumnezeu, poate sa intoarca insemnarile galbejite si sa le dea claritate si astfel sa-l izbaveasca pe om de constiinta vicleana (Evrei 10, 22). Singur Dumnezeu poate sa-i dea omului darul de a-si vedea pacatele si pacatul, caderea lui in care se afla radacina, samanta, gandurile, samburele, manunchiul tuturor gresalelor omenesti. Chemand in ajutor mila si puterea lui Dumnezeu, chemandu-le in ajutor prin cea mai calda rugaciune, unita cu post bine chibzuit, unita cu lacrimile si plansul inimii, deschid din nou cartea constiintei, din nou cercetez cu luare aminte cantitatea si calitatea pacatelor mele, cercetez ca sa vad la ce au dat nastere gresalele facute de mine.

Vad ca “faradelegile mele covarsesc capul meu si ca o povara grea apasa peste mine. In­multitu-s-au mai mult decat perii capului meu” (Psalmul 37, 5; 39, 13). Care este urmarea unei asemenea stari de pacatosenie? “Ajunsu-m-au faradelegile mele de nu mai pot sa vad; inima mea m-a parasit” (Psalmul 39, 13). Citește mai mult…

Biserica este nu numai una, ci şi unică !

sfantul-justin-popoviciConform gîndirii unitare a Părinţilor şi a Sinoadelor, Biserica este nu numai una, ci şi unică… Biserica este una şi unică, pentru că ea este trupul Unuia şi Unicului Hristos. Unde nu este Dumnezeul-Om, acolo nu există Biserica, iar unde nu există Biserica, acolo nici Euharistia nu există. În afară acestei identităţi, adică a Bisericii şi a Euharistiei, se află erezia, falsa biserică şi antibiserica. Biserica, prin dumnezeiasca Euharistie, este unitate sobornicească şi unirea lui Hristos cu credincioşii şi a credincioşilor cu Hristos. Şi în Euharistie şi în Biserică, Dumnezeul-Om Hristos este Unul şi, de asemenea, este “toate şi întru toţi.” (Col. 3:11).

Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost… romano-catolicii şi protestanţii şi uniţii şi toată cealaltă legiune eretică şi schismatică. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află cu inimă lor toate umanismele europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decît erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală). De ce? Fiindcă în cursul istoriei, felurite erezii tăgăduiau sau denaturau anumite însuşiri ale Dumnezeului-Om Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeul-Om în întregime şi pun în locul Lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este “legiune”. Citește mai mult…

Adevărul credinţei trebuie afirmat

parintele-calciu-testamentÎntrebare:

Astăzi lupta împotriva Bisericii ortodoxe este mai puternică şi devine mult mai generală cuprinzând toate aspectele sociale. Cum putem noi care încă nu avem rugăciunea care ne-aţi descris-o să ajutăm pe cei din jurul nostru care sunt compleşiţi de acest curent anti-ortodox?

Răspuns: [..] Într-o lume de negaţie Biserica lui Hristos nu poate decât să fie detestată. Lotul nostru al creştinilor este suferinţa. Să nu fugim de ea ! Însă în această luptă trebuie să afirmăm adevărul credinţei, dacă nu-l afirmăm, suntem oameni care nu iubim cu adevărat Biserica noastră; să nu ne temem de atacurile vrăjmaşului au fost altele mai grozave… nu a fost atac mai dur sau mai criminal decât atacul comunist. Rugăciunea este suficientă, postul, mărturisirea păcatelor şi iarăşi rugăciunea.

 

 

Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa

( în cadrul unei conferinţe cu tinerii )

Sursa: http://hristosesteortodox.wordpress.com

Ortodoxia – Lumina curată a lui Hristos

 

dumitru-staniloaeFiul lui Dumnezeu s-a coborât în lume în trup smerit de om şi a suportat umilirile, şi patimile cele înfricoşate, ca să ne reveleze adevărul dumnezeiesc, singurul prin care ne putem înălţa viaţa cu adevărat şi ne-o putem mântui. Nici unul din sistemele filosofice, câte au fost construite de la apariţia creştinismului, nu a putut suporta nici pe departe proba vreunei comparaţii cu învăţătura lui Hristos, nici în încheieturile lui doctrinare, nici în urmările practice.
Creştinismul a rămas pe deasupra tuturor, neîntrecut, neajuns, neinlocuibil, un infinit de profunzime şi de armonie. Numai omul care trăieşte cât mai conform cu el trezeşte în toate conştiinţele respectul şi admiraţia fără rezerve, numai societatea care şi-a încreştinat cât mai deplin conţinuturile şi aspiraţiunile sale de viaţă s-a constatat că s-a apropiat de idealurile dreptăţii şi armoniei sociale.
Toate ideologiile pasionate ale primelor veacuri, pe care a încercat omenirea să le ia ca norme pentru organizarea politică şi socială a popoarelor, n-au făcut decât să înmulţească patimile, dezbinările, forţele dezechilibrării şi neliniştii în sânul societăţii omeneşti, pe măsura depărtării lor de învăţătura creştină, care a dovedit în practică un adevăr absolut, lipsit de orice scădere.
Dar din formele în care s-a ramificat creştinismul în istorie, aceea care a păstrat în mod cu totul curat adevărul lui Hristos, este ortodoxia. Citește mai mult…

Cei şase galbeni

Image

Un ţăran lucra într-o duminică la câmp, în timp ce vecinul său se ducea la Sfânta Liturghie la Biserică. Primul a început să-şi bată joc de cel ce mergea către Sfânta Biserică sub motiv că este habotnic. Acesta însă i-a spus: „Prietene, ce-ai spune dacă eu n-aş avea decât şapte galbeni şi i-aş da şase unui cerşetor pe care l-aş întâlni? Aş crede că eşti foarte darnic. Şi ce-ai spune dacă acest cerşetor, în loc să-mi mulţumească, mi l-ar cere şi pe al şaptelea? Aş spune că este un om de nimic şi că merită spânzurătoarea“. Atunci vecinul a început să râdă: „Ei bine, ţi-ai rostit propria osândă, căci din şapte zile câte sunt într-o săptămână, Dumnezeu ţi-a dat şase pentru lucru şi a şaptea vrea să o sfinţeşti pentru El. Dar tu o vrei şi pe a şaptea pentru tine şi faci întocmai ca acel cerşetor“.

Sursa: http://botosaneanulortodox.blogspot.ro/

Categorii:Ortodoxie Etichete:

Ne învaţă copiii …

383248_137107359732909_1866058699_nO tânără profesoară, cu vizibile tendinţe liberale, explica micuţilor ei elevi faptul ca ea este atee şi-i întreba dacă nu cumva sunt şi ei. Neştiind, de fapt, ce-i ăla un ateu şi dorind să fie şi ei ca şi profesoara lor, micuţii îşi ridicaseră mânuţele în aer. Dar iată şi o excepţie. O fetiţă pe nume Maria nu se luă după mulţime, şi nu ridică mâna. Profesoara, observând-o, o intrebă de ce s-a decis să fie diferită.

– Pentru că nu sunt atee.

 

Profesoara o întrebă din nou:

– Dar tu ce esti?

– Sunt creştin-ortodoxă.

Puţin deranjată profesoara se înroşi. O întrebă, totuşi, de ce este creştină.

– Ei bine, am fost crescută să-L cunosc şi să-L iubesc pe Domnul Iisus Hristos. Bunicii au fost creştin-ortodocşi, mama este creştin-ortodoxă, la fel şi tata, aşa sunt şi eu.

Profesoara s-a infuriat:

– Asta nu este un motiv, spuse ea în gura mare. Ce-ar fi dacă maică-ta ar fi o idioată şi la fel şi taică-tău? Ce ai fi tu atunci ? Fetiţa tăcu puţin şi zâmbind finuţ îi zise:

– Atunci … aş fi atee!

Sfântul Inochentie, Arhiepiscop al Odesei

Spunând adevărul şi propovăduind îndreptarea îţi poţi pune viaţa în primejdie de moarte

 

2

Sunt vremuri, şi împrejurări în toate vremurile, când spunând adevărul şi propovăduind îndreptarea îţi poţi pune viaţa în primejdie de moarte. Aşa s-au întâmplat lucrurile în zilele lui Ioan Botezătorul şi a lui Irod şi aşa s-a întâmplat în zilele Sfântului Ioan Gură de Aur şi a împărătesei Eudoxia, fiindcă Ioan cerea dreptul văduvei împotriva împărătesei. Sfântul Ioan Gură de Aur a zis odată, apărând văduva, cuvintele acestea: “iarăşi se tulbură Irodiada, iarăşi cere pe tipsie capul lui Ioan“.Pentru curajul său de a apăra săracul împotriva bogatului, Sfântul Ioan a trebuit să ia calea exilului, prigonit de împărăteasă, până când, sfârşit de puteri, a murit pe drum. Iar Eudoxia era ariană.

         Un creştinism fără recunoaşterea lui Iisus Hristos ca Dumnezeu şi stăpân al lumii nu-ţi obligă viaţa la a o face mai curată. Iar cu cât viaţa se face mai necurată cu atât te întuneci dinspre Dumnezeu, până la a-L tăgădui cu totul şi a I te face vrăjmaş declarat. Viaţa trăită fără grijă, numai pământeşte, la asta te duce.

         Spre o atare stăvilire a răutăţii a trimis Dumnezeu pe Sfinţii Trei Ierarhi. Ei sunt sarea care opreşte firea omului de a se împuţi cu totul. E de la sine înţeles că firea omenească, povârnită spre păcat, tocmai de aceea nu-i prea poate suferi. Dar lor nu le pasă că nu-s pe placul lumii. În ei arde luminos înainte misiunea pe care le-a dat-o Dumnezeu, de a fi sare făpturii şi martorii lui Dumnezeu între oameni.

         Ca să scurtez vorba, aleg din viaţa Sfântului Vasile câteva momente de mare înălţime morală prin care se dovedeşte a fi cu adevărat mare dascăl al lumii şi ierarh. Era prin anul 372 când însuşi împăratul Valent a mers în Cezareea Capadociei unde păstorea Sfântul Vasile cu gând să-l abată de la dreapta credinţă la arianism. Sfântul Vasile i-a răspuns liniştit şi cuviincios că ţine credinţa pe care au mărturisit-o Sfinţii Părinţi la Niceea (325) şi că nimeni nu are putere să dea altă mărturisire de credinţă peste aceea. Primind un atare răspuns împăratul Valens căuta pricina ca să-l exileze pe Sfântul Vasile ştiin că numai el susţine dreapta credinţă în Asia Mică şi că dacă n-ar fi el pe ceilalţi uşor i-ar putea câştiga fie prin momeli fie prin înfricoşări. Citește mai mult…

Arta conducerii politice la români

sfantul neagoe basarab

 

Românii nu trebuie să caute în istoria altor popoare modele pentru a vedea cum trebuie condusă bine o ţară. De altfel, e şi greu, ca să nu zic riscant, să faci asemenea importuri. Pentru că specificul unui popor sau al unei civilizaţii e determinat de o mulţime de factori naturali, instituţionali, legislativi şi, nu în ultimul rând, religioşi, factori care diferă sensibil de la o ţară la alta, cel puţin în Europa. Pentru noi rămâne suficientă oprirea fie şi asupra unui singur model autohton de guvernare, care a sintetizat grandios experienţa politică şi militară, morală şi religioasă a lumii în care a trăit domnitorul Neagoe Basarab.

De la urcarea lui Neagoe pe tronul Ţării Româneşti s-au împlinit anul acesta 500 de ani, iar canonizarea sa de Biserica noastră a avut loc în anul 2008, cu zi de prăznuire în 26 septembrie.

Desigur, nu se pune în articolul de faţă problema întoarcerii la organizarea statală a Ţărilor Române din a doua jumătate a mileniului trecut, ci de a vedea concepţia unui om de stat şi de cultură excepţional, chiar dacă medieval, vizavi de supuşii săi şi de conducătorul lor.

„Toată lumea stă înaintea lui Dumnezeu ca o picătură ce atârnă pe streaşină”, îl citează domnitorul Basarab pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Atunci când vrea să vorbească despre puterea conducătorului politic, Neagoe Basarab se întoarce la finitudinea condiţiei umane. Începe aşadar cu sfârşitul pământesc al omului, ca nu cumva domnul, stăpânitor vremelnic, să fie furat de măreţia pe care i-o conferă funcţia sa în stat. Iată ce îndeamnă în partea I a Învăţăturilor către fiul său Teodosie marele domnitor: „Câţi aveţi în mână cârmuire şi putere asupra oştenilor (supuşilor, n.n.) priviţi în morminte şi temeţi-vă de Dumnezeu şi vă cutremuraţi; (…) veniţi să vedeţi acolo – cel ce a fost odată împărat, vezi-l numai oase, vezi-i cumplita înfăţişare şi spune: Care este împărat? Care oştean? Care este domn? Sau care sărac? Care tânăr? Care bătrân? Care arap? Care frumos la înfăţişare? Oare nu vei spune: Nu sunt toate praf, nu sunt toate fum? Unde este omul cel plin de vise? Iată, este ţărână, căci tot ţărână a fost!” Citește mai mult…

Cronici. Satire. Șarje.

O idee de Mircea Meșter

Invitaţie la Ortodoxie

"Teologia ortodoxă nu este rodul unei îndeletniciri abstracte și tihnite, ci fructul neprețuit și binecuvântat al celei mai înalte trude și încordări sufletești." (Părintele Patriarh Teoctist)