Prima pagină > Antihrist > CAPCANELE PE CARE NI LE INTINDE TELEVIZORUL

CAPCANELE PE CARE NI LE INTINDE TELEVIZORUL

În România mass-media este o putere. Dintre mijloacele mass-media cel mai
mare impact îl are televizorul. Ca aparat, televizorul este o inventie a mintii
omenesti – care în sine nu este nocivă; însă modul în care el este folosit, cu
precădere în ultimii unsprezece ani la noi si în ultimii treizeci de ani în
occident, l-a transformat în cea mai distructivă armă din lume – pentru suflet.
Televiziunea are o tendintă tot mai accelerată si mai accentuată de a nu mai
îndeplini functia de divertisment, informatie, cultură, etc., ci pe aceea de a
forma un om nou, spălat de tot ce e bun. Televizorul are o lucrare “religioasă”,
o influentă spirituală de netăgăduit. El a reusit ceea ce nu s-a mai realizat de
la Turnul Babel – să unească toată omenirea în tot ceea ce nu este Dumnezeu.
Atunci (la Turnul Babel) ca să-i oprească de la rău, Dumnezeu a împărtit
limbile, iar astăzi, prin televizor, de la un capăt al pământului la celălalt o
singură limbă huleste tot ceea ce este sfânt.
Televizorul alungă pentru totdeauna pe Dumnezeu din sufletul omului si îl
înlocuieste cu toate pornirile drăcesti. Televizorul nu strecoară în mod pervers
în om o singură patimă, ci toate patimile mari – so domia, curvia, iubirea de
aur si de bani, setea de sânge, hula împotriva Duhului Sfânt, egoismuL setea de
putere si de slavă desartă, precum si pe cele mai mici (care de fapt nu sunt
deloc mici): lenea, judecarea aproapelui, nepăsarea, curiozitatea nefolositoare
si bolnăvicioasă. Telenovelele sunt specializate în amplificarea acestei ultime
patimi.
Televizorul nu înghite numai indivizi, ci popoare întregi. Desigur, aparent,
nu e mai păcătos un televizor decât un bordel, dar televizorul are totusi o
putere distructivă cu mult mai mare decât acesta, pentru că în fiecare casă
introduce un bordel, în care intră cu usurintă toti (părinti si copii) si la
orice oră.
Omul intră în contact cu lumea prin cele cinci simturi: văz, auz, miros,
gust, pipăit. Dintre aceste simturi, vederea este cea prin care intră cele mai
multe imagini si informatii. Personalitatea omului, prin facultăti ale ei precum
sunt: cunoasterea, întelegerea, memoria, imaginatia, este foarte dependentă de
ceea ce primeste prin acest simt. Acesta este motivul pentru care nu ne prea
ocupăm de radio, care nu are puterea de înrâurire a televizorului. Radioul se
adresează auzului. Televizorul se adresează văzului, în primul rând, dar si
auzului. Este mai periculos decât ziarele. Acestea se adresează si ele văzului,
dar imaginile sunt nemiscătoare – par moarte. Imaginile de la televizor sunt
vii, miscătoare: de aîci puterea lor.
Omul împătimit de televizor nu mai întelege că imaginile pe care acesta i le
oferă le priveste nu la rece, ci acestea intră în viata lui interioară, pe care
o influentează, o modelează după chipul lor (spune-mi cu cine te însotesti, ca
să-ti spun cine esti). În timp se produce o simbioză între om si televizor, o
întovărăsire în care însă primul este factorul pasiv, cel care primeste orice,
fără nici un discernământ. Omul devine pur si simplu un material care se lasă,
fără să-si dea seama, prelucrat în duhul tovarăsului său, care treptat îi devine
chiar si stăpân. Astfel televizorul devine de fapt adevăratul dumnezeu al
omului, căruia i se închină, îl ascultă, îi slujeste, chiar dacă privitorul este
crestin botezat în numele Sfintei Treimi. Dumnezeu cu adevărat este cel cu care
ai o legătură constientă. Cei cărora li se pare că exagerez să facă o comparatie
între timpul pe care îl petrec în fata micului ecran si timpul pe care îl petrec
în fata icoanei în rugăciune, între interesul si emotia cu care primesc îmagini
cel mai adesea murdare, si formalismul cu care fac o rugăciune, prea adesea
nălucită de imagini pătimase, demonice.
Este televizorul vinovat de toate relele din lume? Oare el le-a adus? Nu. Dar
el amplifică la maxim răul în lume, îl rafinează, îl generalizează, îi dă o
putere pe care acesta nu a mai avut-o până astăzi. Răul exista si fără
televizor, dar nu avea forta si întinderea pe care le are în prezent.
“Sunt oare numai rele la televizor?”
Sunt si bune, dar atât de amestecate cu cele rele, încât nu mai sunt deci
bune, în măsura în care, acceptând această “amestecare rea”, ajung, oarecum, să
le motiveze, să le gireze. Acolo unde răul e amestecat cu binele nu mai este
locul lui Dumnezeu, ci al diavolului. Atunci când a mâncat din pom Adam a
cunoscut si binele, si răul, dar a ajuns rob numai al răului. Un doctor
ginecolog care face chiuretaje nu va scăpa de osânda lui Dumnezeu pentru că a
ajutat pe unele femei să nască. Când pe aceeasi conductă (ecranul televizorului)
curge apă de izvor curată si mizeria dintrun grajd de vite, cel care se adapă de
acolo, ce gust va simti: al apei sau al bălegarului? Comparatia între televizor
si această conductă pare dură, dar în privinta filmelor pornografice si a
asa-numitelor filme “sexy” este foarte elocventă si exprimă realitatea.
Omule care te uiti la televizor,
trebuie să stii că
asimilezi tot ceea ce

vezi acolo si încet-încet vei
ajunge

si să fii ceea ce asimilezi!
Dacă într-o revistă de patru pagini toate sunt pline de articole crestine,
dar jos, pe ultima pagină, se dă un număr de telefon al unei linii erotice,
revista aceasta este anticrestină. “Nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui mamona”
(Matei 6, 24).
“La televizor sunt si lucruri bune, noi le despărtim de cele rele”.
Ca să alegi trebuie un criteriu în functie de care să te orientezi în privmta
binelui si a răului. Adultii (peste 40 de ani), care n-au crescut cu mizeriile
de la televizor, s-ar putea să aibă un criteriu în bunul lor simt. Dar dacă nu
sunt bine ancorati într-o viată religioasă, vor fi si ei foarte îngăduitori în
privinta răului. Ce criteriu are însă generatia tânără (sub 50 de ani) care din
copilărie s-a hrănit cu fllme erotice, de groază si de incredibilă violentă?
Personalitatea adolescentului se va forma pe această temelie spurcată si
subredă. Răul si binele sunt amestecate în capul lui. El nu va apuca niciodată
vârsta discernerii binelui de rău, pentru că n-a trăit niciodată numai în bine.
în lumea fizică, pentru a vedea un obiect mai bine, trebuie să te apropii de el.
În lumea spirituală, această lege este valabilă numai în cazul virtutilor. În
ceea ce priveste păcatul, nu-l poti vedea decât dacă te distantezi de el. Acesta
este motivul pentru care Sfintii îsi plâng păcatele si se mărturisesc păcătosi,
iar homosexualii se mândresc cu patima lor, fac paradă si cer drepturi.
Televizorul nu este un singur drac, ci iadul întreg. Când a apărut
televizorul marele stat major al iadului l-a primit ca pe cea mai plăcută
surpriză din istorie. Nu se astepta ca însusi omul să-i procure inventia cea mai
potrivită spre a-i dezvolta si finaliza toate intentiile sale infernale.
Televizorul este periculos nu numai pentru că ne arată rele, ci si pentru că
ne învată să facem foarte multe feluri de rele, oferind chiar vaste posibilităti
de “înaltă califîcare” în toate domeniile malefice.
Dintre toate relele televizorului, două sunt cele mai mari:
– desfrânarea
– calomnierea, judecarea si dispretuirea aproapelui, si prin
aceasta distrugerea psihologică si sufletească a oricărei persoane, ca si
compromiterea oricărei idei, intentii sau institutii benefice.

Cum intră prin micul ecran

desfrânarea în
om?
Orice imagine care apare pe retină este transmisă sufletului. Cele trei
puteri ale sufletului (ratiune, sentiment, vointă) sunt toate colorate potrivit
imaginii primite. Imaginea “sexy” face ratiunea să treacă încet prin
etapele următoare: la început respinge ceea ce a văzut, apoi acceptă imaginea
si, în cele din urmă, o primeste căci bariera, împotrivirea ratiunii a fost do
borâtă de patimă.
Simtirea, mai întâi se scârbeste de mizeria morală de acolo, apoi este
indiferentă, iar la urmă doreste să facă întocmai ceea ce a văzut.
Vointa – nemaifîind condusă de ratiune si întărită de afectivitate,
trece si ea de la împotrivire la căutarea desfrânării. Această trecere se face
în timp, dacă omul vede mai multe filme si secvente cu scene pornografice.
Biruinta pornografiei asupra psihicului este atât la nivel constient, cât si la
nivel subconstient. în subsolurile fiintei, în subconstient, videoteca
pornografică creează miscări care se ridică în constient si constrânge pe om să
facă unele lucruri cu o putere (
ică) pe care el nu o întelege de unde provine si căreia nu i se mai poate
împotrivi. De exemplu, un tânăr care mai înainte pe când trecea pe lângă o
tarabă cu cărti căuta romanele lui Sado veanu sau poeziile lui Eminescu, astăzi
caută manualele chinezesti sau indiene de initiere în practicile, nu arareori
perverse, sexuale. Privirea unei femei, care înainte nu îl tulbura, astăzi
trezeste în el dorinte josnice. Această schimbare se datorează acumulării
pornografice din subconstientul său. Întreaga sa personalitate este astfel
treptat pecetluită cu “numărul fiarei” (Apoc. 15, 8).
Imaginatia este terenul în care aceste influente se văd cel mai clar.
Filmele lucrează aici în două moduri: unii tineri, văzând de ce sunt capabili
“eroii” lor, capătă complexe de inferioritate fată de sexul opus, se văd urâti,
incapabili de vitejii prea mari în domeniu, devin necomunicativi, închisi în
sine, tristi si recurg la “defulări” sexuale (onanie si altele înrudite cu ea)
în care n-au nevoie de partener. Altii (bine îndoctrinati de fllme) devin
obsedati de desfrânare, incapabili de înfrânare si cu manifestări sexuale care
depăsesc în perversitate Sodoma si Gomora. Unii ca acestia, dacă se căsătoresc,
vor spurca patul conjugal si vor aduce pe lume copii cu mari probleme
psihofizice. Căsătoriile în care se fac păcatele sodomice nu rezistă în timp.
Dacă acestea ar fi cazuri izolate, răul n-ar fi asa de mare. Din păcate, aceste
perversiuni, pe care Dumnezeu le-a pedepsit în Sodoma si Gomora cu foc din cer
si ploaie de pucioasă (a se vedea cartea Facerea, capitolul 19, din Sfânta
Scriptură), s-au extins nespus de mult. Cine a contribuit cel mai mult la
această pierzătoare extindere? Televizorul, “educatorul” poporului nostru.
Iată că treptat imaginea de la televizor devine viată. Treptat, imaginarul a
reusit batjocorirea si schimonosirea realului. Ceea ce noi am prezentat
schematic mai înainte (modul în care omul este invadat si biruit de pornografie)
stiu si constientizează perfect regizorii acestor filme. Dovada faptului că stiu
este însusi rezultatul obtinut. Deci care este scopul acestor filme? Să facă din
fiecare cetătean al împărătiei lui Dumnezeu (crestin botezat) un locuitor al
Sodomei (aceasta este pecetea fiarei apocaliptice) – iar dacă va muri fără
pocăintă si un viitor osândit în iad.
Dar oare de ce în primul rând
desfrânare, si nu
alte păcate?
Aceasta deoarece nimic nu-l desfigurează pe om sufleteste atât de mult ca
desfrânarea, nimic nu-l distruge mai repede si mai ireversibil, nimic nu-l
scârbeste pe Dumnezeu la un om mai mult decât păcatul acesta. Oare de atâtea mii
de ani, de când este omenirea, au avut nevoie oamenii să fie educati sexual prin
televizor pentru a se înmulti? nicidecum. Scopul real al prezentei în fiecare
film a imaginii desfrânării este de fapt cel cu totul contrar: distrugerea
omenirii. Se stie prea bine că desfrânarea reduce de fapt natalitatea. În
bordeluri, unde este cea mai intensă activitate sexuală, nu se naste nici un
copil. Mamă smerită, grijulie si iubitoare, si amantă senzuală, rafinată si
perversă sunt două feluri de însusiri ale femeii, care se exclud.
Iată numai un exemplu – din multe altele asemănătoare care s-ar putea da spre
a arăta modul în care rafinează televizorul păcatul curviei. În urmă cu câteva
zeci de ani filmele de dragoste, romantice, prezentau tineri care îsi
mărturiseau sentimentele, dar în privinta manifestărilor fizice totul se reducea
la o privire caldă, la o strângere de mână si (sau) la o îmbrătisare nevinovată.
Apoi au apărut săruturile din ce în ce mai lungi, mai “apetisante” si mai dese.
încet, încet au apărut femeile semiîmbrăcate, dezbrăcate si scenele erotice din
ce în ce mai “curajoase” si mai variate. Astăzi există o adevărată artă si
industrie a pornograflei (extrem de bănoasă). Răul nu s-a oprit aici. După 1989
s-a îndesit la noi în tară folosirea cuvântului: “homosexual”. Prima reactie a
fost cea de scârbă. La televizor, mai întâi totul s-a redus la niste aluzii
ironice (lumea râdea pe seama lor), dar mai apoi cenzura constiintei, treptat a
fost doborâtă. Apoi s-au îndesit filmele având ca personaje centrale
homosexuali, au apărut spectacole “vesele”, de divertisment si interviuri cu ei.
Care este mesajul acestor făcături, care de care mai perfide si mai imunde, care
s-a încercat a ni se inocula? Acela că, de fapt si de drept (?!) si ei sunt
oameni ca si noi, obisnuiti, ba chiar cu unele calităti deosebite – fiind
invocate chiar nume de personalităti artistice, literare etc. -, iar pornirile
lor sexuale nu sunt nici păcate, nici manifestări patologice, ci alternative
“cumsecade” la manifestările heterosexuale. Iată cum s-a escaladat astfel o altă
culme îngrozitoare a răului.
Ni se sugerează că ceea ce face majoritatea este bine (spiritul de turmă), si
astfel înaintarea în rău îsi continuă actiunea îndobitocitoare, desi a ajuns
deja foarte departe. Au început să apară (deocamdată sporadic) si secvente cu
aluzii la păcatul zoofiliei, al desfrânării cu animale care, ca si sodomia,
opreste 15 ani de la împărtăsirea cu Sfintele Taine pe săvârsitorii lor. Si iată
cum vedem împlinindu-se, sub ochii nostri, proorocia făcută de Sfântul Antonie
cel Mare cu aproape 1700 de ani în urmă: “Va veni vremea ca oamenii să
înnebunească si când vor vedea pe cineva că nu înnebuneste, se vor scula asupra
lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”.
Nimeni nu poate să ajungă într-o singură zi un mare păcătos. Diavolul stie
lucrul acesta si actionează în consecintă: dărâmă treptat toate puterile bune
ale sufletului si ridică în locul lor templul său. “Împărătia lui Dumnezeu este
înlăuntrul vostru” spune Mântuitorul. Tot acolo vrea si cel rău să îsi zidească
întunecata sa împărătie.
Legislatia, câtă vreme a rămas supusă legilor divine, a fost categorică în
privinta acestui păcat: pedeapsa cu moartea, în Vechiul Testament; apoi,
închisoarea. Acum, practica homosexuală nu mai este pedepsită de lege. Răul însă
nu se opreste nici aici, pentru că mai sunt bariere care trebuie să cadă.
Homosexualii vor să înfleze copii (vă dati seama la ce va fi supus un copil care
are părinti doi bărbati), vor să se căsătorească în biserică, vor să fîe
hirotoniti preoti, vor legiferarea pedofiliei. Sunt o minoritate care cere
drepturi care să-i permită să ajungă majoritate, pentru ca să poată atunci să
impună noi legi, nelegiuite. în Sodoma si Gomora Dumnezeu a coborât foc din cer
pentru că locuitorii acestor cetăti (bogate) nu numai că făceau acest păcat, ci
îi fortau pe toti cei ce veneau acolo să săvârsească si ei răutatea.
Cum se poate distruge
o persoană nevinovată prin
televizor
Emisiunile calomniatoare, mincinoase, nu pot fi verificate de publicul larg.
Însă aceste emisiuni creează atitudini ostile fată de persoana vizată. Chiar
dacă după zece astfel de emisiuni mincinoase va apărea o emisiune care
restabilieste adevărul, totusi sământa răului a fost aruncată. Omul acela,
înconjurat de neîncredere, suspiciune si dusmănie din partea celorlalti, începe
să-si piardă echilibrul lăuntric chiar dacă este nevinovat. Minciunile spuse
despre el, acuzatiile de care nu se poate apăra si sentimentul neputintei îl
dărâmă lăuntric. Nu numai oameni, dar si idei si institutii pot fi distruse prin
această metodă. Iată ce fortă au la îndemână cei care conduc televiziunea în
România si în lume.
Cine amendează un ziar sau un post de televiziune pentru calomnierea si
umilirea unei persoane? Cine dă certiflcat de corectitudine oamenilor care
lucrează în massmedia?
Desenele animate – nevinovate numai în aparentă, au un caracter
hipnotic, înrobesc sufletul copilului. Creează viciul privirii necontenite la
televizor. Acum se uită la desene animate, iar după 12-14 ani la filme de
“actiune”, de război, la fîlme pornografice, “sexy”, de extremă violentă si de
groază. În afară de aceasta, desenele animate de astăzi umblă tot mai vădit la
modelarea unei conceptii false a copilului despre Dumnezeu si lume. în unele
desene animate, eroul principal, “demonică”, este un personaj pus pe pozne si,
chiar dacă are cornite, este prezentat astfel încât să devină cât mai simpatic.
Potrivit învătăturii crestine însă, demonul – chiar mic dacă este (“demonică”) –
nu este decât tot un lucrător viclean al răutătii si împreună colaborator cu
fratii săi încornorati mai mari, în urzirea de planuri mestesugite spre
pierderea neamului omenesc.
Robotii cu ochi rosii si aripi (draci moderni) care se războiesc între ei si
ucid cu aberantă cruzime, inoculează copiilor setea de violentă. Imaginile
desenelor animate care se miscă cu repeziciune zăpăcesc mintea copilului, îl fac
si pe el să fie sucit, să n-aibă astâmpăr, îi răpesc dorinta de învătătură.
Violenfa desenelor animate trece în realitate. în Rusia sunt astăzi 100000 de
copii asociati în grupări ucigase. La noi, în România, crimele îngrozitoare
săvârsite de unii copii i-au făcut pe responsabilii de la Televiziune să
însemneze, prin buline, cercuri, triunghiuri si pătrate colorate, filmele nocive
pentru copii. Dar aceasta este oare de ajuns spre a opri vizionarea acestor
filme de către copii, ai căror părinti sunt ei însisi în gravă confuzie morală,
iar celor care dau pe post asemenea productii cinematografice ucigătoare de
suflete le vor fi de ajuns bulinele si celelalte semne spre a se apăra la
dreapta si înfricosata Judecată a lui Hristos?
Trei exemple spre a arăta cum trece
imaginea micului
ecran în realitate
1. În urmă cu câtiva ani a apărut la noi în tară o casetă video
intitulată “Sirenele – satanismul în muzica rock“.
Autorui acestei casete, grec de origine, fost cântâret rock, mărturiseste că
filosofia de viată si-a format-o pe când era copil, din filmele
stiintifico-fantastice, care l-au fascinat. Din aceste filme (“Războiul
stelelor” si altele) a tras concluzia că universul este condus de două forte
impersonale, a binelui si a răului, care se află într-un neîncetat conflict, iar
valorile supreme sunt puterea, orgoliul si gloria. Autorul acestei casete video
face parte dintre putinii înselati care s-au întors la adevăr. Însă câti tineri,
care în copilărie s-au “hrănit” cu “Războiul stelelor”, n-au murit fără să stie
că Dumnezeu este unul singur si pretuieste mai mult iubirea decât ura, smerenia
decât mândria, iertarea decât răzbunarea!
2. Filmele stiintifico-fantastice au răspândit în omenire o nouă
credintă: aceea în existenta extraterestrilor. Nimeni astăzi nu se mai îndoieste
de existenta lor. Un ieromonah ortodox din America, Părintele Serafim Rose,
arată în cartea sa “Ortodoxia si religia vîitorului” că aparitiile extraterestre
sunt de fapt experiente mediumistice de natură demonică. Un fel de sedinte de
spiritism în care pământenii intră în contact cu duhurile răutătii, pentru care
nu este nici o greutate să ia chipul “cetătenilor” unor alte civilizatii.
3. Există astăzi în lume aproximativ 1500 de “vampiri” (cei mai multi
în America) – oameni ce dorm în cosciuge, beau sânge, etc. Toti acesti “vampiri”
sunt copiii care odinioară au vizionat filmele de groază având ca “eroi” astfel
de personaje. Închipuirea lor a fost atât de marcată, încât le-a deformat total
imaginea asupra realitătii propriei lor persoane. În loc să seconsidere si să
trăiască precum oamenii, ei au ajuns să se considere si să trăiască efectiv ca
“vampiri”.
Vrăjitoarele, al căror mestesug este osândit si amenintat cu grele
urgii dumnezeiesti în toate paginile Sfintei Scripturi, astăzi îsi demonstrează
abilitătile pe micul ecran, dau interviuri, îsi fac reclamă si îsi dau adresele.
În zilele noastre oamenii nu se mai tem de Dumnezeu, ci de vrăji, nu îi mai cer
ajutorul Lui, ci vrajitoarelor, iar astrologia este nelipsită din programele TV,
sub forma, de rătăcire si înselare, a citirii zodiilor, atât de vehement
condamnate de Sfânta Scriptură si de scrierile Sfintilor Părinti. Dar iată ce ne
spune în această privintă si Sfânta Scriptură: “Bărbatul sau femeia, de vor
chema mortii sau de vor vrăji să moară neapărat: cu pietre să fîe ucisi, că
sângele lor este asupra lor” (Levîtic 20, 27). “Iar partea celor
necredinciosi… si fermecători… este în iezerul care arde, cu foc si cu
pucioasă” (Apocalipsa 20, 27).
Jocurile de noroc n-ar putea îmbogăti atât de repede pe unii, putini,
dar vicleni, pe seama altora, multi dar creduli, dacă n-ar fi televizorul.
Naivul telespectator văzând premiile colosale vânturate pe micul ecran se si
vede câstigătorul unuia dintre ele. El nu stie că adevăratii câstigători sunt –
matematic – cei ce organizează jocurile. Putinii premiati culeg firimiturile,
iar cei mai multi rămân cu iluziile spulberate.

Invazia publicitătii
În vinderea unui produs, pe piată, un rol important îl are reclama. Atunci
când un fllm serial are succes la public, produsele cărora li se face reclama în
timpul lui sunt mai bine vândute, asa încât omul care iubeste un film serial
“înghite” fără să vrea pe lângă acesta si produsul căruia i se face reclamă. Ce
este rău în aceasta? Răul este că televizorul devine astfel, dintr-un mijloc de
asa-zis divertisment, stăpânul întregii noastre vieti, care ne porunceste cum să
ne îmbrăcăm, ce să mâncăm, cum să vorbim, cum să gândim .
O firmă americană care comercializa cafea si-a sporit cu mult vânzările în
urma aparitiei la televiziune a unui serial a cărui actiune se învârtea în jurul
unei cesti de cafea. Personajele principale ale acestui serial, un tânăr si o
tânără, au o pasiune co mună: marca de cafea comercializată de acea firmă
americană. Pe măsură ce americanii îndrăgeau personajele acestui film le crestea
si apetitul pentru cafeaua cu pricina.
Este uimitoare răbdarea prostească de care dau dovadă unii oameni care, pe
lângă un film de 45 de minute, înghit si 15 minute de publicitate.
Americanizarea. Majoritatea covârsitoare a filmelor fiind americane,
dau iluzia răspândirii stilului de viată american, străin felului nostru de a
fi. Prin aceste filme se realizează de fapt o colonizare ideologică de la
distantă, o înrobire a mentalitătii si a sensibilitâtii crestine a unui întreg
popor. Chiar dacă cea mai mare parte a americanilor sunt crestini
neoprotestanti, trebuie spus că aceste filme n-au în ele nîci un fel de nuantă
crestină. Sunt pur si simplu păgâne si anticrestine. Occidentul, pe care l-au
invadat mai demult, deja s-a debarasat de ele, fiind suprasaturat de nerusinarea
lor, eliminându-le metodic, sistematic si rapid.
Stirile, care – chipurile – ar trebui să fie emisiuni mai serioase,
s-au pervertit si ele. Violentele, uciderile între rude, morti terifiante,
incesturi, violuri umplu astăzi mai tot spatiul lor. Oare ce fel de informatie
poate fi aceasta, că în cutare sat un om beat a venit acasă, a luat toporul si
l-a omorât pe tatăl său? Sau altele de acest gen. Aceste “stiri” reprezentau
înainte subiectul de discutie si de bârfă al babelor de pe la sate si al celor
lipsiti de orice orizont spiritual si intelectual, iar astăzi se transmit la ore
de maximă audientă, de oameni scoliti special pentru o asemenea activitate. Pe
de altă parte zvonurile (“în ziua cutare va fi un cutremur devastator”, “iarna
aceasta va fi polară” etc.) terorizează, stresează pe bietii oameni care doresc
să afle ultimele noutăti. Televizorul devine astfel un puternic factor de
stress.
Ne cultivăm prin televizor? Nimeni nu ajunge om de cultură pierzând
timpul în fata micului ecran, ci citind cărti, tocindu-si coatele. Televizorul
caută cu insucces să se substituie actului de cultură; dimpotrivă, s-a observat
că interesul pentru carte dispare la copiii ce-si petrec timpul în fata
televizorului.
Cronofagia. Chiar emisiunile aparent nevinovate (meciurile de fotbal,
întrecerile sportive) au un aspect negativ: pierderea timpului. Fiecare clipă a
vietii omului are o valoare infinitâ. În timp omul câstigă sau pierde vesnicia.
Cumplite sunt, în inconstienta si iresponsabilitatea lor, expresiile: “îmi pierd
timpul cu… Mi-am omorât timpul cu…”.
Copiii mei nu se uită la prostii. Asa zic si cred părintii care nu
stiu ce programe vizionează copiii în absenta lor, sau chiar în prezenta lor,
atunci când “bătrânii” dorm. Unii copii si adolescenti tin telecomanda în mână
si filmul erotic se transformă într-o secundă, printr-o simplă apăsare de buton,
într-un nevinovat film documentar.
Cântecele. în marea lor majoritate sunt indecente, spurcate, aruncă în
aer bunul simt, pudoarea, prin mesaje pornografice, îndemnuri la violentă si
anarhie si refrenuri ce se lipesc imediat de mintea tânărului. Sunt posturi de
radio si televiziune care de dimineata până noaptea nu transmit decât asemenea
soiuri de muzică, prin care se demonizează mai ales mintea tinerilor (viitorii
adulti). Cu umoru-i inegalabil, în “Jurnalul fericirii”, Părintele Nicolae
Steinhardt a numit-o muzica lui “bughi-mambo-rag”… Ca si filmele, si
cântecele, fiind în cea mai mare parte americane, produc o americanizare a
poporului român si a lumii întregi. Tinerii si tinerele de pe stradă arată prin
hainele lor cum sunt echipate starurile muzicii de astăzi.
Cele spuse în aceste rânduri vor părea unora exagerate, unilaterale sau chiar
absurde, dar în realitate răul care vine prin micul – asa cum este alintat el în
prezent ecran este cu mult mai mare si mai greu de evaluat. Însă fiind de natură
spirituală nu se vede nici cu luneta, nici cu microscopul si nici nu poate fi
cântărit cu cântarul.
Care este pozitia crestină
fată de
televizor?
Crestinul care îsi trăieste cu seriozitate făgăduintele botezului (“Mă lepăd
de satana si de toti slujitorii lui si de toate lucrurile lui si de toată trufia
lui si mă împreunez cu Hristos”) va elimina cu desăvârsire din casa lui si din
viata lui acest lucru necrestinesc. Mai ales acolo unde sunt si copii, nu există
altă solutie.
Asa cum spune un părinte de la Mânăstirea Frăsinei, Psaltirea si Ceaslovul
sunt televizorul crestinului. Cei care vor un adevărat “divertisment”, îl pot
afla curat, folositor si ziditor în “Rugăciuni de dimineată”, si “de seară”, în
“Paraclisul Maicii Domnului”, în “Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos”. Cei
care vor mai mult decât aceste “emisiuni” să deschidă Psaltirea între orele 0-5
noaptea. Vor cunoaste “senzatii tari” duhovnicesti si vor avea negresit trăiri
ceresti, vor întelege si experimenta cât este de adevărat cuvântul celui
supranumit “Alăuta pocăintei”, marele dascăl al lumii si ierarh, Sfântul Ioan
Gură de Aur, care spune: “Dulce este somnul, dar mai dulce este rugăciunea”.
Încheiem delicatul si mult controversatul subiect cu o scurtă si aleasă
rugăciune, nelipsită de pe buzele, din mintile si inimile multor evlaviosi
crestini dreptmăritori în toate împrejurările vietii de acum, vremelnice,
pământesti: ‘Slavă îndelung răbdării Tale, Doamne, slavă iubirii Tale de
oameni, Stăpâne, slavă bunătătii Tale, Sfinte’. Amin.
Extrase din “TELEVIZORUL – O NOUA CETATE A SODOMEI” de Parintele
Toma
Anunțuri
  1. 15/02/2012 la 3:52 AM

    Si Internetul poate sluji pacatului…

  2. HORJEA RODICA
    06/12/2011 la 12:43 AM

    CAT SUNT DE ADEVARATE ACESTE LUCRURI.PAI,NE MAI MIRAM DE CE SE INTAMPLA ATATEA NENOROCIRI PROVOCATE DE OAMENI? televizorul indobitoceste omenirea.Aproape ca mi-e scarba sa mai dau drumul la televizor.Ma uit la filme din ce in ce mai putzin,de temascenelor cu caracter pornografic.Fratilor se apropie sfarsitul lumii.se adeveresc semnele care sunt scrise in biblie la capitolul apocalipsa

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: