Prima pagină > Ortodoxie, Sfinti Romani > CUVIOSUL IOV SIHASTRUL – Mănăstirea Bogdăneşti

CUVIOSUL IOV SIHASTRUL – Mănăstirea Bogdăneşti

CUVIOSUL IOV SIHASTRUL
Mănăstirea Bogdăneşti
(secolele XIV-XV)

Sihastrul Iov era cu metania din Mănăstirea Bogdăneşti-Suceava, unde s-a nevoit câţiva ani la sfârşitul secolului al XIV-lea. Apoi, dorind să slăvească neîncetat pe Dumnezeu, s-a retras în pădurile seculare de sub Muntele Pleşu, unde a sihăstrit în aspră nevoinţă peste 40 de ani, răbdând grele ispite de la diavolul. Vestea acestui mare ascet se făcuse îndată cunoscută peste tot, căci avea darul Sfântului Duh şi era făcător de minuni. Apoi izgonea cu rugăciunea duhurile rele din oameni şi prevestea cele viitoare.

Adunând în jurul său mai mult de 15 călugări, a întemeiat în pădure o mică sihăstrie, cunoscută multă vreme sub numele de „Sihăstria lui Iov”, iar mai târziu „Poiana Iova”. Aceasta era sihăstria călugărilor din Mănăstirea Bogdăneşti-Râşca. Secole de-a rândul, până spre zilele noastre, s-au nevoit aici sihaştri cuvioşi, neadormiţi rugători ai neamului.

Chiliile ucenicilor se aflau în apropierea chiliei Cuviosului Iov, iar în mijloc se înălţa o mică biserică de lemn, unde făceau zilnic cuvenita rugăciune. În sărbători săvârşeau Sfânta Liturghie şi primeau Sfintele Taine, în tradiţie se spune despre Cuviosul Iov că era renumit duhovnic şi dascăl al rugăciunii. La el veneau mulţi călugări şi mireni pentru rugăciune şi cuvânt de folos. După o astfel de nevoinţă pustnicească, Cuviosul Iov Sihastrul şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos şi s-a adăugat în ceata cuvioşilor părinţi. Cuvioase părinte Iov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: