Prima pagină > Ortodoxie, Sfinti Romani > SIHAŞTRII DIN MUNTELE SCAUNELOR

SIHAŞTRII DIN MUNTELE SCAUNELOR

SIHAŞTRII DIN MUNTELE SCAUNELOR
Sihăstria Agapia Veche
(secolele XV-XVI)

Printre ucenicii Cuvioşilor Agapie şi Eufrosin erau unii atât de râvnitori în nevoinţa pustnicească, încât doreau să urmeze marilor asceţi din pustiul Egiptului. Ei sihăstreau în muntele numit până astăzi „Scaunele”, situat pe obcină, un kilometru mai sus de Agapia Veche.

Nevoinţa sihaştrilor din Muntele Scaunele era aceasta: toată ziua lucrau cu mâinile şi rosteau rugăciunea lui Iisus, în deplină linişte şi tăcere, la asfinţitul soarelui mânca fiecare puţini pesmeţi şi legume, iar noaptea se aşezau pe un fel de scaune sau laviţe de lemn fixate în trunchiuri de brad şi împleteau coşuri din nuiele de alun; după miezul nopţii aţipeau câteva ore pe aceste scaune, apoi în zori de ziuă iarăşi se deşteptau, dădeau laudă lui Dumnezeu şi îşi continuau nevoinţa. De la scaunele acestor sihaştri s-a numit şi locul „La Scaune” sau „Muntele Scaunele”. Nevoinţa aceasta a fost continuată până la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi este unică în isihasmul românesc.

Spre sărbători, pustnicii coborau la biserica schitului din poiană, unde făceau priveghere de toată noaptea, ascultau Sfânta Liturghie, se împărtăşeau şi iarăşi se retrăgeau în pădure. Aceşti sihaştri lucrau de obicei coşuri din alun, metanii de lemn, cruci şi alte rucodelii călugăreşti, pe care apoi le trimiteau spre vânzare la Târgu Neamţ. Din banii obţinuţi, ucenicii le cumpărau pâine, verdeţuri, şiacuri pentru haine şi cele strict necesare vieţii.

Nevoinţa acestor cuvioşi părinţi era tăcerea desăvârşită, liniştea, privegherea de toată noaptea, osteneala trupului şi neîncetata rugăciune. Căci pustnicii din Sihăstria Agapiei şi mai ales cei din Muntele Scaunele erau mari lucrători ai rugăciunii lui Iisus şi cei mai vestiţi nevoitori din Munţii Neamţului. Despre aceşti cuvioşi se spune în tradiţia locului că, pe la începutul secolului al XVI-lea, i-au întâlnit într-o zi câţiva boieri din sfatul ţării, care erau la vânătoare. Deci, văzând asprimea vieţii lor, le-au zis:

– Părinţilor, noi nu avem vreme să ne rugăm lui Dumnezeu, că suntem învăluiţi de grijile acestei lumi. Rugaţi-vă sfinţiile voastre pentru noi şi nu vă mai trudiţi atât cu lucrul mâinilor, iar noi vă vom trimite întotdeauna cele de nevoie vieţii!

Auzind domnul Moldovei, Petru Rareş, despre aceşti cuvioşi sihaştri de la Agapia Veche, însuşi a binevoit, în prima sa domnie (1527-1538), să zidească o biserică nouă cu hramul Schimbarea la Faţă, în locul celei vechi, risipite prin alunecarea terenului. Astfel, încetul cu încetul, sihaştrii s-au coborât din munte şi s-au aşezat în Schitul Agapia Veche, formând o obşte călugărească vestită în toată Moldova.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: