Prima pagină > Ortodoxie, Sfinti Romani > ARHIMANDRITUL TIMOTEI IONESCU – Stareţ al Mănăstirii Neamţ

ARHIMANDRITUL TIMOTEI IONESCU – Stareţ al Mănăstirii Neamţ

ARHIMANDRITUL TIMOTEI IONESCU
Stareţ al Mănăstirii Neamţ
(1806-1887)

Arhimandritul Timotei Ionescu a fost cel mai venerabil stareţ al Mănăstirii Neamţ din a doua jumătate a secolului XIX (1860-1887). S-a născut în satul Bolbocii-Soroca, în anul 1806. Tatăl său, fiind preot, i-a dat din copilărie o creştere aleasă.

În anul 1833 părăseşte casa părintească şi vine la Mănăstirea Neamţ. Aici, după câţiva ani de ucenicie pe lângă cei mai aleşi duhovnici, este tuns în schima monahală de stareţul Neonil. Apoi, timp de peste 25 de ani este rânduit la toate ascultările mănăstireşti, de la cele mai de jos până la slujitor al sfântului altar. Dar, pentru blândeţea şi smerenia sa, toate ascultările le săvârşea cu bucurie şi era iubit de toată obştea.

În anul 1860, stareţul Gherasim retrăgându-se de la conducerea mănăstirii, nimeni nu voia să primească această grea ascultare. Atunci, unul din duhovnici a zis către ceilalţi:
– Doar n-o să fie stareţ părintele Timotei de la oi! Când au auzit părinţii din consiliu de numele lui, au strigat îndemnaţi de Duhul Sfânt:
– Părintele Timotei de la oi să ne fie stareţ!

Din ziua aceea, monahul Timotei Ionescu a fost chemat de la stână, a fost făcut preot şi arhimandrit şi numit stareţ al Mănăstirii Neamţ cu toate schiturile sale.

În acest timp, Mănăstirea Neamţ trecea printr-o epocă de grea încercare din istoria ei: secularizarea averilor, închiderea tipografiei, lipsa celor necesare pentru bolniţă şi spitalul de alienaţi, care adăposteau până la 100 de bolnavi. Apoi, lipsa de hrană şi cele de nevoie pentru Seminarul monahal şi pentru întreaga obşte care număra, împreună cu schiturile sale, aproape 400 de călugări; iar mai presus de acestea, slăbirea vieţii duhovniceşti din mănăstire.

Toate acestea aşteptau o înnoire salvatoare din partea noului stareţ. Incendiul din 25 noiembrie, 1862, care mistui aproape întreaga incintă, bisericile, clopotele şi biblioteca, aduse într-o stare şi mai grea obştea Mănăstirii Neamţ.

În faţa acestor grele încercări, stareţul Timotei nu s-a descurajat, nici s-a îndoit de mila lui Dumnezeu. Ci, întărindu-se cu darul lui Hristos şi luând binecuvântare de la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, a început să adune ajutoare de la Biserică şi de la stat, de la călugări şi credincioşi pentru refacerea incintei mistuite de foc. Mai întâi înnoieşte acoperişul bisericii mari a Înălţării Domnului şi o pavează pe jos cu marmură. Apoi restaurează biserica Sfântul Gheorghe, clopotniţa, paraclisele şi zideşte chilii cu etaj de jur-împrejurul incintei. Retoarnă clopotul mare distrus de incendiu, mută din incintă spitalul de alienaţi, înnoieşte agheasmatarul şi repară conductele de apă.

O grijă deosebită a avut arhimandritul Timotei pentru refacerea vieţii cărturăreşti din mănăstire. Mai întâi a organizat din nou şi a pus în stare de funcţionare tipografia. Timp de două decenii (1863-1883), în Mănăstirea Neamţ s-au tipărit şi retipărit numeroase cărţi religioase şi de cult în zeci de mii de exemplare, care apoi se distribuiau la biserici şi mănăstiri.

Stareţul Timotei a amenajat, de asemenea, şi biblioteca, adunând de peste tot cărţi valoroase, în manuscris sau tipărite, în număr de peste 20.000, în locul celor mistuite de foc. Totodată s-a străduit să poarte grijă deosebită faţă de cei bolnavi din spitalul şi bolniţa mănăstirii, cât şi de cei din spitalul public de la Târgu Neamţ, administrat de mănăstire, unde se tratau bolnavii gratuit. Aceeaşi grijă a purtat stareţul Timotei şi pentru încurajarea învăţământului, menţinând un timp seminarul din mănăstire şi dând subvenţii din veniturile ei pentru şcolile publice din Târgu Neamţ şi satul Vânători.

Un deosebit efort a depus marele stareţ şi pentru înnoirea vieţii duhovniceşti din mănăstire şi de la schituri. Şi aceasta a început-o întâi cu prezenţa regulată a obştii la slujbele bisericeşti, de la care stareţul nu lipsea niciodată. Apoi a rânduit duhovnici buni pentru călugări şi mireni şi a obligat obştea să se mărturisească şi să se împărtăşească mai des. A introdus ordine şi disciplină la biserică, la trapeză, la ascultări, la chilii, peste tot. La fel a procedat şi la Mănăstirea Secu, precum şi la schituri, întărind legătura dragostei între toţi.

În anul 1873, stareţul Timotei avea în Mănăstirea Neamţ un sobor de 360 de călugări, format din 6 arhimandriţi, 30 duhovnici şi ieromonahi, 18 ierodiaconi şi 306 monahi. În Mănăstirea Secu avea 89 de călugări, în Schitul Vovidenia 50 de călugări, în Schitul Pocrov 16 călugări, în Schitul Sihăstria 11 călugări şi în Schitul Sihla 9 călugări. Între aceştia se nevoiau, alături de moldoveni, 28 călugări ardeleni, 25 călugări basarabeni, 7 călugări din Muntenia şi câţiva din alte ţări. Toţi trăiau în deosebită armonie unii cu alţii şi ascultau în toate învăţăturile blândului stareţ. Dacă cineva făcea vreo sminteală gravă în obşte, stareţul îl trimitea de canon la unul din schiturile dependente de mănăstire. După împlinirea canonului hotărât, călugărul putea să se întoarcă la metanie.

În timpul Războiului de Independenţă din anul 1877, stareţul Timotei a dat dovadă de mult patriotism şi milă faţă de cei răniţi, adunând subvenţii băneşti pentru ţară şi trimiţând călugări la ambulanţele de pe front.

Astfel, marele stareţ, călăuzit de darul Duhului Sfânt, în toate era prezent: la biserică, la bolniţă, la arhondaric, la bibliotecă, la tipografie, la primirea străinilor şi la scaunul de spovedanie. Toate le conducea cu înţelepciune, pe toţi îi îmbrăţişa cu dragoste, pentru fiecare călugăr şi mirean avea un cuvânt duhovnicesc de mângâiere şi îmbărbătare.

După 27 de ani de smerită nevoinţă călugărească şi încă alţi 27 de ani de rodnică povăţuire duhovnicească a Mănăstirii Neamţ, cuviosul arhimandrit Timotei Ionescu îşi dă sufletul în mâinile lui Hristos, la 10 iunie, 1887, fiind petrecut la mormânt de aproape 500 de călugări şi plâns de clopotele celor 10 mănăstiri şi schituri nemţene.

La cimitir, ucenicul său a citit din testamentul marelui stareţ aceste cuvinte folositoare de suflet:

„Vă rog, iubiţilor, nu uitaţi sfaturile mele, ale smeritului Timotei. Nu uitaţi făgăduinţele ce aţi dat la taina sfintei călugării. Nu uitaţi numele ce purtaţi şi numele mănăstirii noastre în care trăiţi. Siliţi-vă a o cinsti prin faptele voastre. Făceţi-vă vrednici de dânsa.

Iubiţi legea Domnului, păziţi Biserica şi sfintele aşezăminte mănăstireşti. Ţineţi obiceiurile bune ce aţi apucat fiecare de la cuvioşii voştri părinţi cei de mai înainte. Urmaţi pe calea cea sfântă şi nu vă lăsaţi a cădea în cursele ademenirilor lumeşti. Amintiţi-vă de părinţii noştri de demult şi, urmându-le credinţa, să-i aveţi ajutor în calea mântuirii.

Siliţi-vă din toate puterile a vă înnobila sufletul şi a vă perfecţiona gândurile cu citirea Sfintelor Scripturi dumnezeieşti, păzind pururea poruncile Domnului şi învăţăturile Dascălilor Bisericii. Iubiţi-va şi ajutaţi-vă între voi unul pe altul, cu dragoste sfântă întru Domnul, ca, mântuindu-vă pe voi înşivă, să mântuiţi şi pe alţii. Siliţi-vă, iubiţilor, a răscumpăra vremea că zilele rele sunt. Nu mă plângeţi pe mine, ci plângeţi-vă pe voi, ca să puteţi via Domnului!

Eu, Timotei, mort, mă duc cu nădejde la părinţii mei şi vă las vouă testament de zestre ca să purtaţi fiecare cu sfinţenie călugăria până la sfârşitul vieţii!…”.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. 30/11/2011 la 10:53 AM

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: