Prima pagină > Ortodoxie, Sfinti Romani > CUVIOSUL ONUFRIE PUSTNICUL – Schitul Sihăstria Voronei

CUVIOSUL ONUFRIE PUSTNICUL – Schitul Sihăstria Voronei

CUVIOSUL ONUFRIE PUSTNICUL
Schitul Sihăstria Voronei
(+ 1789)

a. Viaţa

Acest mare sihastru era împreună nevoitor şi sfetnic al stareţului Paisie de la Neamţ, fiind de o măsură şi de o vârstă cu dânsul. Înainte de a intra în nevoinţa monahală, a fost guvernator al unei provincii din Rusia, în jurul anului 1749. La început s-a nevoit în Schitul Poiana Voronei. Apoi, retrăgându-se la linişte în codrii din jurul Schitului Sihăstria Voronei, a ajuns sihastru desăvârşit şi s-a odihnit cu pace în vara anului 1789.

b. Fapte şi cuvinte de învăţătură

  1. Cuviosul Onufrie, auzind de marii sihaştri moldoveni din Poiana şi codrii Voronei şi fiind chemat de Hristos, a intrat în obştea acestui schit, unde s-a nevoit, după voia lui Dumnezeu, mai mult de 25 de ani. Iar ne voinţa lui , era desăvârşita ascultare, în tăcere şi neîncetată rugăciune. Mâncare primea după apusul soarelui, iar noaptea aţipea pe scaun până la două sau trei ore. Şi atât de mult a crescut în viaţa duhovnicească, încât toţi se foloseau de trăirea lui şi îi cereau să se roage pentru ei.

  2. Cea mai aleasă faptă bună a Cuviosului Onufrie era neîncetata rugăciune, pe care în puţină vreme o deprinsese în chip desăvârşit. În obştea schitului din Poiana Voronei nu era în acea vreme un lucrător al rugăciunii lui Iisus mai iscusit ca smeritul schimonah Onufrie. Dobândise încă şi darul lacrimilor şi, cu harul lui Hristos, avea mare bucurie şi mângâiere duhovnicească, însă despre toate acestea nu vorbea niciodată nimănui.

  3. Învrednicindu-se de darul preoţiei, Cuviosul Onufrie era slujitor ales al celor sfinte şi duhovnic al multor sihaştri din pădurile Voronei. Şi era înţelept în cuvânt, blând şi cunoştea mai mult decât toţi ispitele vrăjmaşului. Astfel, numele lui se făcuse cunoscut peste tot şi însuşi stareţul Paisie îl cerceta din timp în timp, pentru cuvânt de folos.

  4. Fiind încredinţat prin oarecare semne dumnezeieşti, în anul 1764, Cuviosul Onufrie s-a retras la pustie în codrii seculari ai Sihăstriei Voronei. Acolo, făcându-şi chilie din lemn şi pământ, s-a nevoit singur în neştiute osteneli duhovniceşti timp de 25 de ani, ajungând făcător de minuni şi înainte- văzător. Apoi, săvârşind călătoria acestei vieţi şi cunoscând dinainte ceasul mutării sale, şi-a dat fericitul său suflet în braţele lui Hristos şi a fost înmormântat alături de chilie, în livadă sub un măr.

  5. Odată, mergând la vânătoare în pădurile Voronei, un boier din sfatul ţării, care avea o fiică bolnavă de epilepsie, a ajuns până la chilia marelui sihastru Onufrie. Deci, fiindu-i sete, a luat câteva mere căzute jos pe mormântul cuviosului. Din acestea mâncând acasă copila bolnavă, îndată s-a vindecat de boală. Asemenea şi alţi bolnavi, care veneau la mormântul lui, se făceau sănătoşi. Din această pricină, credincioşii din partea locului îl cinsteau ca pe un sfânt pe pustnicul Onufrie.

  6. Auzindu-se până la mitropolit şi la domnul ţării despre Cuviosul Onufrie, în anul 1846 i s-au scos din mormânt moaştele şi s-au aşezat cu cinste în altarul bisericii din Mănăstirea Vorona. Iar din anul 1856, moaştele lui au fost aşezate în altarul bisericii din Sihăstria Voronei. Despre acestea se scriu următoarele pe sicriaşul în care se păstrează:
    „1846, mai 9. În vremea egumeniei părintelui Rafail, arhimandrit şi stareţ al Mănăstirii Vorona, pe moşia acestei mănăstiri, în fundul moşiei, spre hotar în pădure, se găseşte o sihăstrie de o sumă de bani însemnată, unde s-au nevoit mulţi din părinţii călugări, din care cel mai însemnat s-a aflat părintele nostru, Onufrie. În anul 1846, când au venit înălţimea sa Mihail, domnitorul ţării, la noi la mănăstire aici, şi aceasta nu ne este cunoscut cum s-au înţeles sfinţia sa Rafael stareţul cu domnitorul din pricina dezgropării oaselor Cuviosului Onufrie, ci deodată m-am pomenit cu o poruncă în care mi se poruncea că eu dimpreună cu părinţii duhovnici Gavriil, Irinarh şi Onisifor şi un vătaf bătrân să ajungem pe taină la numita Sihăstrie mai din sus. Mergând, am început a săpa mormântul şi la o adâncime de patru palme am aflat oasele. Toate erau învăluite cu muşchi de pământ şi, scoţându-le afară, la cap am aflat o lespegioară de piatră, în care arăta de când a răposat cuviosul: 57 de ani în mormânt. Şi, aducându-le la mănăstire, ni s-a poruncit să facem panihidă pentru cuvios în fiinţa domnitorului, şi aceste oase de atunci stau neîngropate până acum”.

  7. În zilele noastre, un ierodiacon a adus mai mulţi credincioşi să se închine la Schitul Sihăstria Voronei. Deci, voind să arate moaştele Cuviosului Onufrie şi, apucându-le fără evlavie, îndată s-a spart sicriul şi au căzut jos în altar, că nu era niciodată voia cuviosului să fie lăudat şi văzut de oameni. De atunci, nimeni nu a mai îndrăznit să le scoată din sfântul altar.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. 30/11/2011 la 10:51 AM

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Invitaţie la Ortodoxie

"Teologia ortodoxă nu este rodul unei îndeletniciri abstracte și tihnite, ci fructul neprețuit și binecuvântat al celei mai înalte trude și încordări sufletești." (Părintele Patriarh Teoctist)

%d blogeri au apreciat asta: