Prima pagină > Ortodoxie, Sfinti Romani > EPISCOPUL MELCHISEDEC ŞTEFĂNESCU – Episcopia Romanului

EPISCOPUL MELCHISEDEC ŞTEFĂNESCU – Episcopia Romanului

EPISCOPUL MELCHISEDEC ŞTEFĂNESCU
Episcopia Romanului
(1823-1892)

Venerabilul episcop Melchisedec al Romanului a fost unul din cei mai luminaţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române din a doua jumătate a secolului XIX.

Originar din comuna Gârcina, judeţul Neamţ, tânărul Mihail – după numele de botez – era cel dintâi născut din cei unsprezece copii ai preotului Petrache şi ai prezbiterei Anastasia Ştefănescu. Tatăl său a fost un bun preot şi un adevărat slujitor al Bisericii lui Hristos. El a păstorit parohia Gârcina timp de 50 de ani. Iar mama sa „a fost model virtuţilor femeii de ţară, cu deosebire, a soţiei preotului de ţară”. Dând copiilor lor o educaţie creştinească aleasă, cinci dintre ei au îmbrăţişat viaţa călugărească.

Cel dintâi chemat de Hristos a fost Mihail. Între anii 1834-1838 urmează Seminarul de la Socola-Iaşi. După ce stă patru ani de zile ca învăţător de sat, reia cursurile, şi în anul 1843 este numit profesor de retorică, pastorală, istorie şi geografie, la seminar dovedindu-se un talentat dascăl şi catehet. În acelaşi an primeşte tunderea monahală cu numele de Melchisedec, iar în anul următor este hirotonit ierodiacon.

Fiind dăruit de Dumnezeu cu multă înţelepciune şi cu o viaţă duhovnicească exemplară, între anii 1848- 1851, ierodiaconul Melchisedec îşi continuă studiile la Academia Teologică de la Kiev, înfiinţată de mitropolitul Petru Movilă. Apoi este hirotonit ieromonah şi numit profesor de patristică, drept canonic, liturgică şi teologie comparată la Socola, unde funcţionează până în anul 1856. Pe drept cuvânt, arhimandritul Melchisedec Ştefănescu a fost un eminent profesor ai Seminarului de la Socola, un devotat slujitor al Bisericii lui Hristos şi un neegalat pedagog şi părinte duhovnicesc al viitorilor candidaţi de preoţie. Numeroşi elevi formaţi de dânsul au ajuns buni preoţi, egumeni, profesori şi ierarhi aleşi în Moldova.

Arhimandritul Melchisedec, prin personalitatea şi cultura sa, ridică Seminarul la Socola – cel dintâi seminar teologic din ţara noastră (1803) şi prima şcoală gimnazială din Principate cu predarea în limba română – la nivelul unei adevărate academii teologice româneşti. Aici au crescut şi s-au format mii de slujitori ai sfintelor altare.

În anul 1856, arhimandritul Melchisedec este numit rector al Seminarului de la Huşi, reuşind în câţiva ani să-l reorganizeze în întregime, pe măsura celui de la Iaşi, cu local propriu, cu profesori buni şi la un nivel duhovnicesc satisfăcător. Aici s-au format peste o mie de preoţi buni pentru Biserica lui Hristos, pregătiţi cu părintească grijă de acest mare pedagog.

Între anii 1857-1859, arhimandritul Melchisedec a stăruit cu timp şi fără timp la unirea Principatelor Române, folosind cu multă înţelepciune, atât catedra, cât şi amvonul. El lua ca temelie a unirii românilor cuvintele Mântuitorului, Care zice: Precum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia întru Noi una să fie (Ioan 17, 21). El dovedea prin cuvânt şi faptă că unirea fraţilor români, de acelaşi neam şi limbă, de aceeaşi credinţă şi trăire creştină, este o datorie evanghelică sfântă, după modelul unităţii treimice şi a sfinţilor din ceruri. Unitatea românilor, spunea el, va duce nu numai la întărirea naţională şi la risipirea vrajbei dintre fraţi, dar în aceeaşi măsură şi la întărirea Ortodoxiei româneşti, pentru a putea rezista prozelitismului religios străin, care căuta să dezbine Neamul şi Biserica noastră apostolică.

La sfârşitul anului 1862, Arhimandritul Melchisedec este hirotonit arhie- reu şi numit locotenent de episcop la Huşi. În ianuarie, 1865, este numit episcop al Dunării de Jos, eparhie pe care o păstoreşte cu aleasă grijă duhovnicească timp de cincisprezece ani. Cea dintâi preocupare a sa, ca episcop, a fost să zidească biserici prin sate şi să numească preoţi luminaţi şi cu frică de Dumnezeu în toate parohiile din eparhie. Episcopul Melchisedec făcea regulat vizite canonice pe la sate şi oraşe, sfinţea noi lăcaşuri, învăţa pe credincioşi să păstreze cu sfinţenie dreapta credinţă şi să ducă o viaţă creştinească, plină de dragoste şi de fapte bune. O deosebită grijă purta noul episcop pentru văduve, pentru orfani şi pentru ţăranii săraci, pe care îi miluia după putere şi îi mângâia cu cuvinte părinteşti. Fiind profund cunoscător al Sfintei Scripturi şi al învăţăturii Sfinţilor Părinţi şi fiind înzestrat de Dumnezeu cu darul frumoasei vorbiri, episcopul Melchisedec s-a dovedit în eparhia sa un neobosit predicator şi apostol al lui Hristos. Acelaşi lucru îl cerea şi de la preoţi: viaţă morală exemplară, slujbă religioasă după rânduială şi predicarea neobosită a cuvântului lui Dumnezeu.

În primăvara anului 1879, episcopul Melchisedec este chemat să păstorească Eparhia Romanului, pe care o conduce cu aceeaşi demnitate şi înţelepciune duhovnicească timp de peste treisprezece ani.

Ca mare organizator al treburilor bisericeşti şi luminat pedagog, episcopul Melchisedec dă o mare amploare Seminarului de la Roman. El voia ca preoţii să fie cât mai luminaţi la minte şi cu viaţă aleasă, pentru a fi credincioşilor, atât apostoli şi părinţi duhovniceşti, cât şi învăţători de carte. Pe elevii săraci şi silitori la carte, episcopul îi întreţinea personal la seminar, iar pe alţii îi primea ca bursieri. Mulţi din ucenicii săi care au făcut seminarul la Roman au ajuns renumiţi preoţi, misionari, profesori şi episcopi. De asemenea, cu binecuvântarea sa, se construiesc numeroase biserici noi prin sate, pe care le sfinţeşte personal, se înnoiesc unele mănăstiri şi schituri ca: Bogdana, Sihastru şi Măgura din judeţul Bacău; sau Buluc, Tarniţa, Lepşa şi altele din judeţul Vrancea. Ajută personal la ridicarea unor şcoli pentru luminarea poporului, iar la Spitalul din Roman, pe lângă obişnuitele vizite duhovniceşti, acordă subvenţii pentru ajutorarea bolnavilor săraci.

Fiind unul din cei mai învăţaţi ierarhi ai timpului său şi un profund teolog, episcopul Melchisedec a avut un rol duhovnicesc important în viaţa Bisericii româneşti. Astfel, el a contribuit mult la unirea celor două biserici locale din Moldova şi Ţara Românească, ajungând ca în anul 1865 să se întrunească la Bucureşti, pentru prima dată, un Sinod general al Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, a contribuit personal la întocmirea unor regulamente pentru disciplina monahală şi bisericească, pentru învăţământul teologic, pentru alegerea arhiereilor, pentru revizuirea şi editarea cărţilor bisericeşti, ca şi pentru apărarea credinţei ortodoxe pe pământul ţării noastre, singura şi adevărata credinţă apostolică.

O contribuţie importantă a avut episcopul Melchisedec şi la întocmirea Legii Organice din 1872, prin care s-a constituit Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Tot la stăruinţa sa şi în urma memoriului compus de el către Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, s-a sfinţit pentru prima dată în ţara noastră Sfântul şi Marele Mir, în anul 1882. Aceeaşi deosebită contribuţie a avut marele ierarh şi la dobândirea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. Ca urmare a Actului Sinodal întocmit de el cu multă înţelepciune, în primăvara anului 1885 se recunoaşte autocefalia Bisericii noastre.

Episcopul Melchisedec a scris, de asemenea, numeroase cărţi cu conţinut teologic, pastoral, apologetic şi istoric. Dintre acestea amintim: Liturgica, Tipicul, Dogmatica, Introducerea în ştiinţele teologice, Introducerea în sfintele cărţi ale Vechiului şi Noului Aşezământ (2 tomuri) (1860); Teologia pastorală, Cronica Huşilor şi a Episcopiei (1869); Cronica Romanului şi a Episcopiei, 2 vol. (1874-1875); Papismul şi starea actuală a Bisericii Ortodoxe din România (1883); Biserica Ortodoxă în luptă cu protestantismul (1890); Despre icoanele miraculoase de la Athos de provenienţă românească (1883); Notiţe istorice şi arheologice de pe la 48 de mănăstiri şi biserici antice din Moldova (1885); Viaţa şi scrierile lui Grigore Ţamblac (1883); Viaţa mitropolitului Antim Ivireanul (1886) şi altele.

După o viaţă plină de osteneli şi ispite, de bucurii duhovniceşti şi nu puţine încercări pentru cinstea Bisericii Ortodoxe şi folosul credincioşilor, la 16 mai, 1892, episcopul Melchisedec şi-a dat duhul în mâinile marelui Arhiereu Iisus Hristos. Din donaţia lăsată de el, s-au construit în anii următori, după dorinţa sa, o grădiniţă de copii şi o şcoală de cântăreţi bisericeşti, alături de Episcopie, în care se primeau numai copii orfani, cu întreţinere gratuită.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. 30/11/2011 la 10:53 AM

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Invitaţie la Ortodoxie

"Teologia ortodoxă nu este rodul unei îndeletniciri abstracte și tihnite, ci fructul neprețuit și binecuvântat al celei mai înalte trude și încordări sufletești." (Părintele Patriarh Teoctist)

%d blogeri au apreciat asta: