Prima pagină > Ortodoxie, Sfinti Romani > MITROPOLITUL GRIGORIE DASCĂLUL al Ţării Româneşti

MITROPOLITUL GRIGORIE DASCĂLUL al Ţării Româneşti

MITROPOLITUL GRIGORIE DASCĂLUL
al Ţării Româneşti
(1765-1834)

a. Viaţa

Acest luminat dascăl şi ierarh al Bisericii lui Hristos a fost cel mai de seamă mitropolit al Ţării Româneşti din secolul XIX. S-a născut în Bucureşti, în anul 1765, din părinţi iubitori de Dumnezeu. Din botez se chema Gheorghe Miculescu. La vârsta de şapte ani, a fost dat să înveţe carte la şcoala elinească de la Mănăstirea Sfântul Sava. Aici se împrieteneşte cu monahul Gherontie de la Mănăstirea Neamţ, căruia îi devine ucenic. Dorind să slujească toată viaţa lui Hristos, după terminarea studiilor, tânărul ucenic părăseşte casa părintească şi se duce cu monahul Gherontie la Mănăstirea Neamţ. Aici cunoaşte pe marele stareţ Paisie şi gustă din frumuseţea vieţii duhovniceşti.

Prin anul 1790 este călugărit şi hirotonit diacon de Cuviosul Paisie, primind numele marelui ierarh Grigorie Teologul. Apoi este rânduit, împreună cu duhovnicescul său părinte Gherontie, la traducerea operelor Sfinţilor Părinţi din limba greacă în limba română. În anul 1812 călătoresc amândoi la Sfântul Munte. La întoarcere, monahul Gherontie este ucis de tâlhari aproape de Dunăre, iar ierodiaconul Grigorie se întoarce singur la metanie.

În anul 1820, ierodiaconul Grigorie părăseşte pământul Moldovei şi se stabileşte la Mănăstirea Căldăruşani. Iar la 10 ianuarie, 1823, este hirotonit episcop şi ales mitropolit al Ţării Româneşti, păstorind Biserica lui Hristos cu multă dragoste şi înţelepciune timp de 11 ani.

La 22 iunie, 1834, mitropolitul Grigorie, supranumit „Dascălul”, moare şi este înmormântat lângă zidul catedralei în partea de nord. După şapte ani, osemintele sale s-au strămutat în gropniţa Mănăstirii Căldăruşani, iar în prezent sunt aşezate în pridvorul bisericii.

b. Fapte şi cuvinte de învăţătură

  1. Se spunea despre mitropolitul Grigorie că, pe când era elev la şcoala elinească din Mănăstirea Sfântul Sava, era cel mai silitor la învăţătură dintre toţi cei 75 de elevi. De asemenea, îşi petrecea tinereţea cu multă înţelepciune, în post, în rugăciune şi în citirea Sfinţilor Părinţi.

  2. Se mai spunea despre dânsul că, după venirea părintelui Gherontie de la Mănăstirea Neamţ la Colegiul Sfântul Sava, atât de mult s-a folosit tânărul Gheorghe de smerenia şi blândeţea inimii lui, că, după terminarea şcolii, s-a făcut şi el călugăr.

  3. Se spunea iarăşi, că atât de mare era legătura dragostei între părintele Gherontie şi ucenicul său, Gheorghe, că, până la moarte, nimeni dintre oameni şi nimic pământesc nu i-ar fi putut despărţi pe unul de altul. Prin ei „împreună petreceau călugăria şi cărturăria, smerenia şi înţelepciunea, dorul de Hristos cu dorul de cunoaştere, blândeţea cu ascultarea”.

  4. Văzând stareţul Paisie pe acest tânăr bătrân intrând în nevoinţa duhovnicească şi cunoscând întru sine că va fi vas ales al Bisericii lui Hristos, îndată l-a tuns în schima monahală şi l-a făcut diacon. Şi era părintele Grigorie foarte smerit şi ascultător către toţi.

  5. La traducerea cărţilor din limba greacă, împreună lucrau şi se ajutau ierodiaconul Grigorie cu părintele său duhovnicesc Gherontie. Tot ce tălmăcea unul, îndrepta celălalt. Ei au tradus împreună multe cărţi, precum: Patericul, tipărit la Bucureşti în anul 1828; Octoihul, tipărit la Râmnic şi Buda în anul 1811; Adunarea pe scurt a dumnezeieştilor dogme, tipărită la Mănăstirea Neamţ în anul 1816; Tâlcuire pe scurt la antifoanele celor 8 glasuri, tipărită tot la Mănăstirea Neamţ, 1817; Cele 12 mineie, tipărite la Buda în anii 1804- 1805; Vieţile Sfinţilor, tipărite la Mănăstirea Neamţ, între anii 1807-1815 şi la Bucureşti, între anii 1834-1836; Tâlcul Evangheliei, rămas în manuscris; Cărţi de învăţătură pentru Seminarul de la Socola şi altele.

  6. Cerând mitropolitul Dositei al Ţării Româneşti de la Veniamin Costachi, părintele Moldovei, să-i trimită doi monahi tălmăcitori din limba greacă, acesta îi trimite pe smeriţii călugări Gherontie şi Grigorie din Mănăstirea Neamţ. Cei doi monahi reînfiinţează tipografia Mitropoliei din Bucureşti, tipăresc cărţi de slujbă şi învăţătură, pun în rânduială biblioteca, apoi se întorc iarăşi în Moldova, la metania lor.

  7. Se spunea pentru ierodiaconul Grigorie că mare şi nemângâiată durere a avut când a văzut pe părintele său duhovnicesc Gherontie ucis de tâlhari la întoarcere din Muntele Athos. Deci, îngropându-l acolo, peste Dunăre, la o mănăstire şi plângând mult pentru el, s-a întors la Mănăstirea Neamţ. După şapte ani ucenicul îi aduce osemintele fericitului său stareţ şi le îngroapă în pământul ţării.

  8. Călăuzit de harul Duhului Sfânt, smeritul ierodiacon Grigorie părăseşte Mănăstirea Neamţ, prin anul 1820, şi se stabileşte la Căldăruşani, într-o chilie foarte săracă, afară de zidul mănăstirii. Singura lui avere era o desagă cu cărţi şi o rogojină pe pat. Aici petrecea ziua şi noaptea în post şi rugăciune, tălmăcind cărţi din porunca mitropolitului şi necăutând nici o dregătorie bisericească. Era aşa de nevoitor la cele duhovniceşti, încât toată noaptea priveghea. Numai „lumina zilei îi stingea lumânarea în chilie”.

  9. La începutul anului 1823 a venit la chilia lui o solie de la Bucureşti şi i-a spus:
    – Domnul ţării vrea să te facă mitropolit şi te cheamă!
    – Că măria sa, Vodă, mă cheamă, voi veni, a zis el, dar ca să fiu păstor al turmei lui Hristos eu, nevrednicul, numai de gândul acesta mă cutremur.
    A doua zi a plecat pe jos spre Bucureşti.

  10. Cum trecea noaptea prin satul Tunari, preotul l-a văzut rău îmbrăcat şi l-a închis în coteţul porcilor, crezând că este vreun călugăr hoinar. A doua zi, o slugă i-a dat drumul pe ascuns. După puţin timp, preotul l-a văzut mitropolit şi s-a înfricoşat. Iar blândul păstor, zâmbind, i-a zis:
    – Nu te teme, părinte, că porcii sfinţiei tale s-au purtat bine cu mine!

  11. După trei zile, ierodiaconul Grigorie a primit să fie păstor al turmei lui Hristos. Apoi, hirotonindu-se, domnitorul Grigorie Ghica i-a înmânat cârja şi î-a zis:
    – Nici celui care a alergat, nici celui ce s-a rugat, ci celui pe care l-a binevoit Dumnezeu!

  12. Ca părinte duhovnicesc al Ţării Româneşti, mitropolitul Grigorie era pentru toţi exemplu de sfinţenie, de sărăcie desăvârşită şi de dragoste pentru mântuirea turmei. În cele trei eparhii – Buzău, Râmnic şi Argeş – a pus episcopi noi pe care îi sfătuia să cerceteze regulat turma, să se ostenească la îndreptarea Bisericii şi „să nu stea la sfaturi şi pricini deşarte”. Apoi a cerut „să nu se mai facă hirotonii necanonice”.

  13. Acest mare mitropolit purta multă grijă pentru întemeierea de şcoli spre luminarea poporului, fiind numit de domn efor al tuturor şcolilor din ţară. La Colegiul „Sfântul Sava” se îngrijea personal să aibă profesori buni şi evlavioşi; lua parte la examene şi dădea ajutor copiilor silitori şi sărmani. Iar când profesorii aveau purtări nepotrivite cu chemarea lor, le spunea:
    – Să vă îndreptaţi cu toţii şi apoi să îndreptaţi; să dobândiţi năravuri bune, apoi să învăţaţi de năravuri. Să fiţi cu toţii sfinţi sau aproape de sfinţi, precum erau dascălii cei mai dinainte într-acest loc.

  14. Mitropolitul Grigorie a stăruit să se înfiinţeze seminarii în fiecare eparhie, devenind astfel adevăratul ctitor al seminariilor din Ţara Românească. S-a îngrijit să facă rânduială prin mănăstiri, punând stareţi români în mănăstirile închinate şi oprind o parte din venituri pentru repararea lor, căci multe din ele ajunseseră în stare de paragină.

  15. Dar şi petrecerea sa duhovnicească este vrednică de amintit. Noaptea dormea foarte puţin, căci se îndeletnicea cu rugăciunea şi cu traducerea de cărţi. Apoi mânca, o dată pe zi, puţine legume şi poame. Purta haine simple de şiac călugăresc şi nu făcea niciodată plimbări. Era încă foarte bun chivernisitor, însă darnic cu săracii şi văduvele. Iar când era vorba de tipărit cărţi şi de dat ajutoare la elevi, nu precupeţea banii.

  16. Acest înţelept mitropolit întrecea pe toţi din vremea sa cu râvna şi cunoaşterea Sfinţilor Părinţi. Pătrundea şi stăpânea cu multă pricepere învăţătura ortodoxă a dogmelor şi a Sfintei Scripturi, pentru care i se spunea „teologul Grigorie, înalt în ştiinţe şi în înţelepciune, adânc în noimă şi smerit cugetător în isprăvi şi în lucrare”. Iar dregătorii ţării şi poporul îl numeau „Mitropolitul Grigorie Dascălul”, precum se numeşte până astăzi.

  17. Văzând acest mare ierarh „că neamul nostru românesc este evlavios din fire, dar sărac de armele credinţei, s-a aprins cu râvna pentru luminarea lui” prin traducerea şi tipărirea lucrărilor Sfinţilor Părinţi. Cât a fost mitropolit pe scaunul Ţării Româneşti a tradus şi tipărit, atât la Bucureşti, cât şi la Buzău şi Căldăruşani, următoarele cărţi:
    Cuvintele despre putederea Sfântului Duh ale lui Iosif Vrienie, Împărţire de grâu şi Puţul Sfântului Ioan Gură de Aur, toate trei traduse cât a stat în surghiunie şi tipărite la Buzău, între anii 1832-1833; Epistolele de obşte ale Patriarhului Fotie, rămase în manuscris; Două cuvinte doveditoare pentru purcederea Sfântului Duh ale Sfântului Grigorie Palama; Despre cele opt gânduri ale Sfântului Casian Românul; Viaţa Cuviosului Paisie de la Mănăstirea Neamţ; Din învăţăturile Sfinţilor Trei Ierarhi, ale Sfinţilor Atanasie cel Mare, Ioan Damaschin şi Simeon Noul Teolog, Fericitul Augustin, Teodorii, Teofilact al Ohridei, Atanasie de Paroş şi alţii.
    Pentru tipărirea atâtor cărţi a înfiinţat două tipografii noi, una la Episcopia Buzăului şi alta la Mănăstirea Căldăruşani. Toate cărţile tipărite de el le împărţea în dar la biserici şi în popor.

  18. Pe când era în surghiun (1829-1833), i s-a cerut demisia. Iar el, dorind foarte mult să-şi conducă turma încredinţată lui, a răspuns:
    – Dumnezeu mi-a dat suflet şi eparhie şi, când îmi va ieşi sufletul, atunci voi lăsa eparhia. Căci acestea sunt lucruri care privesc mântuirea sufletelor.

  19. Pe fiii săi duhovniceşti îi învăţa, zicând:
    – Cât avem vreme, să lucrăm cele bune. Să vieţuim după cum zice Apostolul, cu înfrânare, cu dreptate şi cu bună-credinţă. Că după ce ne vom duce de aici, nici un cuvânt de îndreptare nu ne va fi nouă către Cel ce ne va lua seama. Precum nici cârmaciului, după ce se va îneca corabia, nici doctorului, după ce va muri bolnavul.

  20. Apoi adăuga:
    – Ce vom face dar, va zice cineva? Să chemăm doctori iscusiţi şi care nu mint numele, pe Sfinţii Părinţi. Şi auzind sfaturile lor, să ne plecăm lor şi primind plasturii lor, să le punem la rănile noastre. Mai ales că şi reţetele se dau în limba noastră şi în dar.

  21. Iar despre cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, pe care însuşi le-a tradus şi le-a tipărit, spunea:
    – Cât este de dulce vorba sfântului şi cât folos poate să pricinuiască cititorilor, singuri cei ce le vor citi vor mărturisi. Că eu nu îndrăznesc a zice ceva, ca să nu micşorez cu gângăvia mea fiinţa lor sau a dulceţii sau a folosului. Iar dacă Dumnezeu mă va ţine sănătos în surghiun, ajutând El, cu rugăciunile Sfântului voi mai scrie.

  22. Altădată iarăşi spunea:
    – Precum nu am încetat, mai înainte de a mă sui pe scaunul mitropoliei, să mă silesc spre folosul neamului, după cum mărturisesc cărţile cele tipărite, aşa şi după ce m-am suit, aşa şi după ce m-am dus în surghiun. Aşa, cu Dumnezeu să se zică, şi aici, în Sfânta Mănăstire a Căldăruşanilor fiind oprit, mă voi sili ca să se mai dea la lumină acest fel de cărţi, spre slava lui Dumnezeu şi folosul fraţilor. Că numai atât voiesc să trăiesc, cât să ajutorez Pravoslaviei şi neamului şi fraţilor, ca să poată cu înlesnire prin învăţăturile Sfinţilor să dobândească bunătăţile cele veşnice.

  23. Întorcându-se din surghiun în primăvara anului 1834, a început reparaţia catedralei mitropolitane. Dar cei din jurul său, văzându-l slab şi bătrân, l-au întrebat:
    – Înalt Preasfinţite, dar când o să vezi catedrala terminată?
    – Îmi ajunge să încep lucrarea – a răspuns el. Cred că urmaşii neapărat vor sfârşi-o.

  24. Dintre toate cărţile, socotea mitropolitul Grigorie Dascălul că „cele mai potrivite vremii şi patrioţilor de rând” sunt Vieţile Sfinţilor. De aceea a început traducerea şi tipărirea lor. Însă n-a apucat să tipărească decât două volume şi s-a dus la Hristos. Cu câteva ceasuri înainte de obştescul sfârşit a spus către un episcop al său:
    – Să nu se smintească din tipărire Vieţile Sfinţilor şi tipografiile neîncetat să lucreze, tipărind cărţi folositoare de suflet! Apoi şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, la 22 iunie, 1834.

  25. Spuneau ucenicii că nu s-a găsit nici o avere în chilia acestui cuvios mitropolit, decât cărţi rânduite să se dea în dar. Deci, fiind plâns de tot poporul, a fost îngropat sub streaşină catedralei. După şapte ani, osemintele sale au fost strămutate la Căldăruşani. Pe craniul său stau scrise până astăzi aceste cuvinte:
    „Acest cap este al preasfinţitului nostru mitropolit Grigorie al III-lea. La anul 1829 din porunca Rusiei s-au dus în Basarabia, iar după slobozenie s-au întors în Bucureşti, la scaunul său şi au răposat în Domnul cu pace la leatu 1834″.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. 30/11/2011 la 10:52 AM

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Invitaţie la Ortodoxie

"Teologia ortodoxă nu este rodul unei îndeletniciri abstracte și tihnite, ci fructul neprețuit și binecuvântat al celei mai înalte trude și încordări sufletești." (Părintele Patriarh Teoctist)

%d blogeri au apreciat asta: