Prima pagină > Actualitate, Ortodoxie > Sinuciderea este uciderea omului de către demon cu mâinile omului însuşi…

Sinuciderea este uciderea omului de către demon cu mâinile omului însuşi…


O parte insemnata a starilor depresive sunt urmare a felului pacatos de viata, urmare a actiunii distructive a pacatului asupra sufletului omenesc. Aceste cuvinte sunt valabile in primul rand pentru depresiile nevrotice, care, precum vom arata mai jos sunt inrudite cu patimile pacatoase ale intristarii si trandavirii.

In “Bazele conceptiei sociale a Bisericii Ortodoxe Ruse”, adoptate la Sinodul Arhieresc jubiliar (Moscova 13-16 august 2000) se spune printre altele:

”Biserica priveste bolile psihice ca pe una dintre manifestarile vatamarii generate de catre pacat a naturii umane. Distingand in structura personalitatii nivelurile duhovnicesc, sufletesc si trupesc de organizare, Sfintii Parinti faceau distinctie intre bolile dezvoltate de la natura si cele provocate de lucrarea demonica sau de patimile care l-au inrobit pe om”.

Depresia nevrotica este la baza sa duhovniceasca o stare psihopatologica ce s-a dezvoltat in urma patimilor trandavirii si intristarii, „care l-au inrobit pe om” — iar orice patima este „atatata” si mai mult de catre draci, care afla in sanul lor adapost.

Stiinta cunoaste multe lucruri despre aparitia tulburarilor depresive, insa in mediul savant nu se accepta sa se vorbeasca despre pacat, desi cauza multor forme de depresie este tocmai el, fapt despre care dau marturie Sfintii Parinti intreaga experienta ascetica a Ortodoxiei.

Cu mult inainte de observatiile stiintifice psihiatrice privitoare la provenienta depresiei nevrotice, Sfintii Parinti au descris foarte exact aceasta boala sufleteasca, numind-o „patimi pacatoase ale trandavirii si intristarii” – asa incat in acest caz diagnosticului medical ii corespunde un „diagnostic” duhovnicesc.

Depresia este un semnal sui generis al sufletului, prin care acesta isi arata starea nenorocita – insa nu plans petru pacate, ci chin al sufletului nepocait, caruia demonii ii soptesc: „Totul merge prost, n-ai de ce sa mai tragi nadejde…”

Nevroza depresiva incepe cel mai adesea din pricina problemelor de viata. Dispozitia omului se inrautateste, nimic nu-i mai aduce bucurie, totul il enerveaza; cade in posomorare, in intristare, tot ce il inconjoara apare intr-o lumina intunecata. Foarte adesea stari de acest fel apar pentru ca „nu mi-a iesit in viata cum am vrut: nu mi s-au infaptuit dorintele, a avut loc un anumit conflict, cineva m-a jignit”, s.a.m.d.

Nu orice intristare e insa pacatoasa. In zilele de amaraciune, in clipele de intristare omul devine „mort” fata de multe miscari pacatoase ale sufletului sau. Iubirea de cinstiri, de bani, de placerile simturilor trec pe planul al doilea in astfel de perioade ale vietii. La bucurie, omul uita de sine; la necaz isi intoarce gandurile, vrand-nevrand, spre sine insusi, isi constientizeaza pacatosenia tot mai profund.

Daca aceasta nu se intampla, daca intristarea este „de dragul intristarii” iar pocaintei i se substituie „autocanibalismul” nevrotic, care in afara de distrugere nu ofera sufletului nimic, este evident ca a avut loc o falsificare. O astfel de intristare mincinoasa este patima pacatoasa.

Bineinteles ca minciuna, clevetirile josnice si jignirile nu aduc bucurie sufletului, dar daca omul este cu desavarsire zdrobit de ele si ramane vreme indelungata intr-o dispozitie trista sau, mai mult, intr-o stare de deznadejde, de pierdere deplina a stapanirii de sine, a nadejdii in mila lui Dumnezeu si a credintei in sfintenia Purtarii de grija dumnezeiesti pentru om, aceasta nu mai este nicidecum o stare crestineasca a sufletului, ci este deja pacat. In atare caz, si cel viclean atat asteapta, ca omul sa calce stramb si sa se arunce in prapastia trairilor sufletesti apasatoare si a deznadejdii.

Intristarea este intotdeauna parere de rau (pentru ceea ce s-a pierdut, pentru ceea ce nu s-a implinit (s.a.m.d.), iar trandavirea este precedata mai mereu de lenevie, nelucrare, iubire exagerata a confortului, iubire de sine.

Sfantul Ierarh Ignatie (Briancianinov) defineste patimile pacatoase ale trandavirii si intristarii in urmatorul mod:

INTRISTAREA = amaraciunea, mahnirea, curmarea nadejdii in Dumnezeu, indoirea de fagaduintele dumnezeiesti, nemultumirea fata de Dumnezeu pentru cele ce se intampla, putinatatea de suflet, nerabdarea, nemustrarea de sine, supararea tinuta impotriva aproapelui, cartirea, lepadarea de crucea propriului destin, incercarea de a te cobori de pe ea.

TRANDAVIREA = lenevia la orice fapta buna si mai ales la rugaciune, parasirea pravilei bisericesti si a celei de chilie, nepasarea, lipsa de evlavie, odihnirea peste masura prin somn, prin zacere si prin rasfatul de tot felul, umblatul din loc in loc, grairea in desert, glumele desarte, purtarea profanatoare, uitarea propriilor pacate, uitarea poruncilor lui Hristos, robirea de catre ganduri, lipsa fricii de Dumnezeu, impietrirea, nesimtirea, deznadajduirea.

Dupa cum afirma Sfintii Parinti, intristarea vine atunci cand o patima nu s-a vazut satisfacuta: de pilda, cand omul nu a primit suma de bani pe care o voia, cand simtamintele i-au fost respinse de aleasa inimii lui, cand nu a fost avansat la serviciu de multa vreme s.a.m.d.

Patimile pacatoase sunt legate intre ele si se influenteaza intre ele. Astfel, trufia si slava desarta sunt „sustinute” de lacomia pantecelui si de curvie, iar toate aceste patimi sunt in acelasi timp legate de iubirea de bani. Rezultatele acestei “tovarasii” sunt: mania, intristarea, trandavirea — vorbind metaforic, sindromul „corabiilor inecate”. Trandavirea, intristarea il pandesc pe cel ce n-a dobandit credinta tare in Dumnezeu. Aceste patimi stapanesc adeseori in sufletul celor care, lepadand Cerescul, s-au lipit cu tarie de pamantesc. Altfel spus, la temelia sa adanca depresia nevrotica este urmare a necredintei in mantuitoarea Purtare de grija a lui Dumnezeu. In atare caz, necazurile si suferintele sunt pentru om ceva respingator, absolut inutil. La drept vorbind, aceasta este urmarea logica a filosofiei hedonismului, a vietii „dupa propriul plac”, spre care nazuiesc foarte multi oameni.

Preasfintitul Varnava (Beliaev) remarca pe aceasta tema:

„Exista in stiinta despre mantuire o lucrare care il duce pe om la Dumnezeu pe cea mai scurta cale. Este vorba de intristarea pentru pacate, de intristarea dupa Dumnezeu… experienta si suflarea harului in inima dau incredintarea ca rugaciunea cu lacrimi fierbinti de pocainta in singuratate este singurul mijloc de mangaiere. Ce-i drept, la inceput se varsa lacrimi amare, corozive, dar mai apoi se simt usurare, bucurie, luminare. Cu cat inainteaza omul mai mult pe calea mantuirii, cu atat i se salasluieste veselia mai mult in suflet; plangi, curg lacrimile siroaie, dar in inima e tot mai senin si mai cald. Minunat lucru! Nepatrunsa lucrare a harului!…

Exista insa si alt plans, si alta intristare. Impatimita modei plange fiindca nu are noua palarie de primavara si ca i s-au demodat ghetele, ca „cutare” a inceput sa o curteze pe „cutare”, iar „cutare” e mai frumoasa ori mai fericita decat ea; tanarul se intristeaza pentru putinatatea banilor de buzunar pe care ii poate cheltui pentru placeri; sotia plange din orgoliu ranit pentru ca sotul o insala, iar sotul, la randul sau, pentru ca are insuccese la serviciu; medicul, inginerul, avocatul – toti sunt nemultumiti pentru ca nu castiga destul, oricat ar avea li se pare putin; comerciantul cade in deznadejde pentru o paguba suferita, si asa mai departe, si asa mai departe. Toti plang si se intristeaza chiar cand traiesc in lux si in bogatie, dar lucruri stricacioase sunt acestea pentru care ei se dau de ceasul mortii. Nu au ceva sau pierd ceva, si se intristeaza. Uneori de pe urma acestei intristari se ofilesc, se imbolnavesc si chiar mor. Aceasta intristare este draceasca. Vrajmasul neamului omenesc este cel care o insufla. Se chinuie, geme omenirea, incearca sa-si faca viata lipsita de intristare, dar fara Dumnezeu nimic nu poate”.

In lucrarea sa fundamentala „Bazele artei sfinteniei”, episcopul Varnava a face o fina analiza duhovnicesc-psihologica a temei abordate. Iata cateva extrase din aceasta lucrare.

“Dintre toate cele opt capetenii ale rautatii, duhul trandavirii e cel mai rau, zice Sfantul Ioan Scararul. Intr-adevar, impotriva fiecarei patimi slujeste drept doctorie virtutea potrivnica ei (de pilda, impotriva lacomiei pantecelui – infranarea, impotriva iubirii de avutii – neagonisirea, impotriva trufiei – smerenia s.a.m.d.), dar impotriva trandavirii nu exista o astfel de virtrtute speciala. Iata de ce la Sfintii Parinti ea e numita uneori „moarte atotpierzatoare”, intrucat cere puteri multe pentru a se tamadui si atrage dupa sine toate pacatele si mii de rele, mergand la mireni pana la lepadarea insasi ideii de mantuire personala, iar la monahi pana la dezbracarea mantiei si intoarcerea in lume. In schimb, nici una dintre patimi nu li aduce nevoitorului atatea cununi ca trandavirea. Tocmai in lupta cu aceasta patima se cunoaste cum slujeste omul lui Dumnezeu – fara fatarnicie sau cu lenevie si nepasare, si plata este pe masura.

Cand, unde si cum navaleste asupra omului duhul trandavirii?

Despre o anumita vreme a navalirii se poate vorbi numai in cazul monahilor-sihastri. Pe timpul vechilor Parinti ai pustiei, vrajmasul ii ispitea de obicei in jurul amiezii, cand soarele se afla la zenit si din pricina caldurii pe care incepea sa o respire pustia, era firesc ca mintea si trupul sa slabeasca. Mai ales dupa o noapte fara somn, petrecuta la rugaciune. Iar pana la intarirea cu hrana mai era mult, pentru ca o gustau numai spre seara, dupa apusul soarelui. Atunci, dracul aducea asupra lor trandavirea, teama ca ostenelile lor sunt zadarnice, teama ca se vor imbolnavi si nu va fi cine sa-i ajute la batranete, sila fata de salasul lor, de multa vreme inmiresmat cu rugaciunea, care, pasamite, n-ar mai aduce nici un folos. Tocmai de acest demon il indeamna Domnul pe nevoitor sa nu se teama, graindu-i prin prorocul: Nu te vei teme de frica de noapte, de sageata care zboara ziua si de dracul cel de miazazi (Ps. 90, 5-6). In ce-i priveste pe mirenii pacatosi, care traiesc dupa voia lor si cum ii taie capul, care dorm bine, se imbuiba de dimineata si la amiaza se intaresc iarasi cu hrana, dracul trandavirii navaleste asupra lor in diferite momente si in legatura cu alte imprejurari. Exista insa cazuri cand dracul lucreaza cu aceeasi ravna si cu stricta „punctualitate” ca si in cazul dinainte…

Odata ce a navalit asupra omului, dracul trandavirii isi intrebuinteaza toate mijloacele pentru a-l departa de lucrarea cea buna, si merge in directiile aratate la inceputul acestui articol.

Intristarea


Ce este intristarea?

“Intristarea este piedica in calea a tot binele”, spune Sfantul Nil Sinaitul.  

“Cand duhul rau al intristarii pune stapanire pe suflet” — citim descrierea lucrarii acestei patimi la Cuviosul Serafim de Sarov, „atunci, umplandu-l de uscaciune si neplacere, nu-l lasa sa faca rugaciune cu osardia cuvenita, il impiedica sa se indeletniceasca cu citirea Scripturilor cu luarea-aminte cuvenita, il lipseste de blandete si de seninatate fata de frati si naste scarab fata de orice impreuna-vorbire: pentru ca sufletul plin de intristare, facandu-se ca nebun si iesit din minti, nu poate nici sa primeasca linistit sfat bun, nici sa raspunda cu blandete la intrebarile ce i se pun. El fuge de oameni ca de niste pricinuitori ai tulburarii sale, si nu pricepe ca pricina suferintei e inlauntrul sau…”

De unde vine intristarea?

Intristarea este de obicei urmare a gandurilor manioase ori a nereusitei de a satisface o oarecare patima. Ca atare, cel ce isi va birui poftele si patimile va izgoni pentru totdeauna din inima sa si intristarea. Astfel, cel infranat nu se va intrista ca a ramas fara pranz, cel feciorelnic – ca nu i-a reusit fapta murdara la care se gandise intr-o clipa de intunecare a mintii, cel nemanios – ca n-a avut prilejul sa se razbune, iar cel smerit cugetator – de lipsirea de cinstiri din partea oamenilor. Cel neagonisitor nu se va amari nici daca ramane fara ultima letcaie…

Cu oamenii patimasi se intampla insa ca intristarea vine asupra lor fara vreo pricina vazuta. Atunci, zice Cuviosul Ioan Cassian,

“prin inraurirea subtire a vrajmasului suntem supusi unui asemenea necaz ca nu putem sa primim cu obisnuita placere nici macar cercetarea (vizita) oamenilor la care tinem si a rudelor noastre, si orice ne-ar spune acestia intr-o discutie cuviincioasa ni se pare ca vine la vremea nepotrivita si ca e de prisos...”

Totusi, aceasta dovedeste numai ca intristarea nu-si are intotdeauna pricinile in surse exterioare. Nu. Inauntrul nostru, in adancul inimii, stau semintele ascunse ale patimilor, care, indata ce se revarsa asupra sufletului ploaia ispitelor, dau indata mladite si roade. Ca atare, trebuie spus din nou ca daca am fi nepatimasi nu doar pe dinafara, ci am avea adevarata liniste in suflet, nici un fel de uneltiri ale dracului intristarii n-ar putea avea inraurire asupra noastra. Pamantul inimii, uscat de post, de privegheri si de rugaciuni, n-ar putea sa mai primeasca semintele patimilor insuflate de catre draci.

De aici reiese ca nu trebuie sa fugim de oameni cu scopul de a evita intristarea. Ce-i drept, nu poate sa scape de tulburare omul care traieste in lume si intra mereu in contact cu persoane care li sunt cu desavarsire straine ca duh, stapanite nu doar de patimi, ci uneori chiar de dracii insisi. Dar gandul ca simpla schimbare a locului aduce usurare este gresit. Schimband mediul, omul schimba doar pricinile care-i starnesc patimile. Nu asta ii trebuie, ci rabdare si inca ceva, de care vom vorbi mai jos. Daca omul va avea rabdare si, indeobste, curatia inimii va fi in stare sa spuna impreuna cu prorocul David: cu cei ce urau pacea eram facator de pace (Ps. 119). Atunci se va impaca lesne nu doar cu oamenii, ci si cu fiarele salbatice, si acelea il vor cinsti, dupa cuvantul Scripturii: fiarele cele salbatice vor avea pace cu tine (Iov 5, 23).

Ucigaşii întristării


S-a zis deja ca intristarea se hraneste pe socoteala existentei patimilor in om. Indeparteaza din tine impatimirea de lucruri, de pofta, de lacomia pantecelui, si nici o intristare nu va mai fi vreodata in tine. Pot fi aratate insa si mijloace pozitive, care taie din radacina aeeasta patima, in special rugaciunea, milostenia si neagonisirea.

Omul sufera, se chinuie din pricina intristarii, sufletul lui tanjeste. Si iata ca se duce la doctor. Acesta ii prescrie preparate care il calmeaza si il imbunatatesc dispozitia sufleteasca, usurandu-i in mod artificial suferintele – dar tratamentul, dupa cum remarca pe buna dreptate medicul ortodox V. K. Neviarovici, in multe cazuri nu vindeca deloc sufletul bolnav si prin el omul este doar indepartat de suferinte, care au mai intotdeauna un sens terapeutic, din punct de vedere duhovnicesc. Subliniem ca aici este vorba despre depresia nevrotica. In depresia endogena tactica este alta.

Forma nevrotica a tulburarilor depresive este legata in modul ce mai direct de starea morala a omului. Desigur, eu, ca medic, usurez suferintele pacientilor prin medicamente, discutii si prin simpla compasiune omeneasca — dar satisfactia la consult vine numai atunci cand convorbirea se poarta despre suflet, despre credinta, despre pocainta. Cu acordul pacientului si la dorinta lui, incercam sa gasim simptomelor bolii o apreciere de pe pozitii duhovnicesti.

Singura cale corecta spre vindecarea de nervozitate, de trandavire, de intristare si spre dobandirea pacii sufletesti trece prin adevarata credinta ortodoxa, prin pocainta si prin indreptarea vietii dupa poruncile lui Dumnezeu. Pentru om, principalul este sa inteleaga sursele pacatoase ale firii sale psihice, sa constientizeze profund neputinta sa, sa urasca pacatele demonice ale trufiei, slavei desarte, maniei, trandavirii, minciunii, curviei si sa doreasca sa se schimbe, sa se intoarca spre Domnul cu nefatarnicie si pocainta.

Adevarata cauza a tulburarilor depresive consta de regula in pacatele savarsite de catre om. Sfintii Parinti considerau ca la baza tuturor suferintelor sufletesti sta trufia. Ca atare, pentru a scapa de depresia nevrotica, omul trebuie sa se straduie pentru dobandirea smereniei. Nivelul ridicat de pretentii care nu se infaptuiesc in viata, conflictul intre dorinta si realitate lasa totdeauna in suflet simtamantul frustrarii, intristarii, amaraciunii, supararii. Absolut indispensabil pentru fiecare crestin este mersul la slujbe, mai ales in zilele de duminica si de praznic, precum si participarea la Tainele Bisericii. In rugaciunea pe care preotul o citeste inainte de spovedanie exista cuvintele acestea: De vreme ce ai venit la doctor, sa nu te intorci nevindecat. De Sfintele Taine trebuie sa ne apropiem cu frangere de inima, cu credinta adanca si cu nadejde in mila lui Dumnezeu.

Trebuie neaparat ca omul sa citeasca Sfanta Scriptura, mai ales Evangheliile, si sa implineasca poruncile lui Hristos, ce sunt cuprinse acolo. Un ajutor pe nepretuit il ofera literatura patristica. O mare bucurie aduc crestinului faptelor bune, grija pentru aproapele.

Sa pastram in inimile noastre minunatele si marile cuvinte ale Sfantului Apostol Pavel: Pururea bucurati-va, neincetat rugati-va. Intru toate multumiti, caci aceasta este voia lui Dumnezeu intru Hristos Iisus pentru voi (Tes 5, 16).

Pacatul sinuciderii


La sfarsitul capitolului despre depresia nevrotica este potrivit sa vorbim despre greul pacat al sinuciderii, pentru ca tocmai trandavirea si deznadejdea sunt premergatorii acestui pacat cumplit. Care sunt cauzele sinuciderilor? Punctul de vedere al medicilor este urmatorul: majoritatea covarsitoare a sinucigasilor sunt sanatosi din punct de vedere psihic. Sinuciderea este o criza a personalitatii. Factorii sociali nu au aici nici o insemnatate hotaratoare: este vorba de o problema spirituala. Arhiepiscopul Ioan Sahovskoi scrie:

„Sarmani patimitori, sinucigasilor!.. Voi n-ati primit rascumpararea prin scurtele suferinte curatitoare de pe pamant, suferinte dulci pentru cel care le imbratiseaza – o, mult mai dulci decat placerile nalucite de dorul carora ati murit. Da, statea in puterea voastra ceea ce v-a soptit puterea raului, care atunci n-avea nici o stapanire asupra-va, dar tot in puterea voastra statea si sa nu faceti asta. In puterea voastra statea sa stiti ca Dumnezeu exista, ca El nu-i doar expresia cea mai inalta a Dreptatii mai presus de intelegerea noastra, ci chiar mult mai mai mult decat toate aceste firave conceptii omenesti. In puterea voastra statea sa intelegeti ca Dumnezeu nu poate sa dea Cruce si sa nu dea puteri, ca in puterea voastra statea sa va intoarceti la Dumnezeu, sa va mantuiti prin chemarea (nemincinoasa) a Numelui Sau…”

Inainte de sinucidere, sinucigasii nu stiu deloc ca in preajma lor sta duhul rau, nespus de scarbavnic, care-l sileste sa isi ucida trupul, sa sfarme pretiosul „vas de lut”, care pazeste sufletul pana la soroacele hotarnicite de Dumnezeu. Si sfatuieste acest duh, si indeamna, si staruie, si sileste, si-l inspaimanteaza cu toate spaimele, doar-doar va apasa omul pe tragaci sau va sari pe fereastra, fugind de viata, de chinul sau cel nesuferit… Omul nici nu gandeste ca „chinul nesuferit” nu este de la viata, ci de la cel de unde: vin si toate gandurile care „dau temei” uciderii de sine. Omul crede ca el le cugeta pe toate, si ajunge la concluzia sinucigasa — dar nu cugeta el deloc, ci prin gandurile lui vorbeste cel pe care Domnul l-a numit ucigas de oameni dintru inceput…

Omul nu face altceva decat sa-si dea in mod inconstient acordul la propunerea diavolului, sa ia asupra sa, fara sa vada asta, pacatul diavolui lui, sa se uneasca cu pacatul si cu diavolul… Un singur cuvant de rugaciune cu pocainta, un singur semn al mantuitoarei Cruci, facut macar in gand, si o singura privire cu credinta catre ea — si paienjenisul raului este rupt, omul este mantuit prin puterea lui Dumnezeu de pieirea sa… Doar o scanteie mica de credinta vie si de credinciosie fata de Dumnezeu – si omul e izbavit!

Dar nu toti oamenii care s-au izbavit uciderea de sine sau de un alt pacat pricep ca in preajma lor statea sau poate ca sta inca ori se apropie de el cateodata) scarbosul duh rau, fiinta pe care o descopera doar sensibilitatea duhovniceasca si luarea-aminte duhovniceasca ascutita! Nici pe departe nu-si dau seama toti oamenii (fie crestini) de lucrarile si manifestarile duhurilor rele, despre care cu atata putere si limpezime uimitoare vorbeste cuvantul lui Dumnezeu. 90% din sinucigasi fac ultimul lor pas sub inraurirea nemijlocita a duhurilor ucigase de oameni dintru inceput (In. 8,44). Si propriu-zis, mai fiecare sinucidere este ucidere a omului de catre demon cu mainile omului insusi.

Autoasistenta duhovniceasca

Foarte importanta este pentru autoasistenta psihologica aprecierea corecta de catre bolnav a pricinilor propiiilor caderi (dupa W.K.Neviarovici). Adeseori ne straduim sa ne indreptatim si sa cautam tapi ispasitori in alti oameni sau in circumstantele exterioare. Intelepciunea Sfintilor Parinti invata sa nu ne ocupam niciodata cu indreptatirea de sine, fiindca omul este din firea sa cazuta iubitor de sine si intotdeauna va afla mijlocul de a „stramba”, pentru a-si dovedi nevinovatia, adevarata stare de fapt (de pilda: „ce-i drept, m-am infierbantat si am fost magar, da’ sunt si eu om, si el ar fi trebuit sa…” s.a.m.d., autoconvingandu-se tot mai mult de vinovatia celuilalt si indreptatindu-se pe sine).

In locul indreptatirii de sine e mai corect sa ne autoinvinuim, sa incercam cu sinceritate a intelege cauzele caderii, care se ascund de obicei in iubirea de sine, in slava desarta si mai , ales in mandrie. „Unde are loc caderea, mai inainte s-a salasluit trufia, fiindca si trufia este inainte-vestitoarea caderii” .

Alta metoda psihologica eficace este rationalizarea. In primul rand, omul trebuie sa se linisteasca, sa se roage, apoi sa ia o foaie alba de hartie, un stilou si sa analizeze cu atentie, luciditate, situatia dificila, conflictuala ce a luat nastere, sa noteze punct cu punct principalele cauze ale conflictului si posibilele cai de rezolvare a lui, sa cantareasca toate „pro”-urile si “contra”-urile, sa intrevada nevoile si anxietatile tuturor celor implicati in situatie si sa gaseasca argumente clare in folosul rabdarii, stapanirii de sine, smereniei. Pe parcurs pot fi observate circumstantele nebagate de seama mai inainte , nuante psihologice esentiale. Etapa finala a rationalizarii trebuie sa fie luarea unei anume hotarari, deoarece cu cat va dura mai mult atitudinea nehotarata, ambigua fata de conflict, cu atat mai dificila va fi rezolvarea lui si ca atare cu atat va fi mai greu de restabilit echilibrul sufletesc. Vrasmasul mantuirii noastre incearca todeauna sa ne lipseasca de pacea sufleteasca si ne bage in ceata, sa ne incline spre trandavire. Sa ne amintim lucrul acesta si sa avem trezvie, luciditate duhovniceasca.

Prevederea. In pofida varietatii evenimentelor din viata omului, multe din ele se repeta, reprezentand un anumit „cliseu”. Din experienta aflam ca ne putem „poticni”, ne putem pierde pacea sufleteasca sau putem cadea in pacat in mod regulat, in anumite situatii ce se repeta. Ca atare, trebuie sa ne pregatim din timp pentru situatiile dificile, pentru intalnirile si convorbirile importante, pentru pasii de mare insemnatate. Bineinteles, este cu neputinta sa iei totul in calcul, dar multe lucruri pot fi prevazute. Pregatirea nu trebuie facuta insa numai prin cugetare, ci si prin rugaciune, prin discutia cu duhovnicul, prin sfatul si binecuvantarea lui. Sfantul Ierarh Teofan Zavoratul sfatuieste:

„Dimineata, dupa rugaciune, sezi si socoate ce trebuie sa faci de-a lungul zilei,unde trebuie sa mergi, cu ce si cu cine ai a te intilni, si hotaraste dinainte ce si unde sa gandesti, ce sa spui, in ce stare sa-ti pui sufletul si trupul si asa mai departe. Asta inseamna ca adevaratul crestin trebuie sa aiba stapanire de sine, sa controleze toate miscarile sufletului sau, nu sa le ingaduie a lua nastere de la sine, fara stiinta lui. Si trebuie sa fie stapan peste tot ce se intampla inauntrul sau, stapan al puterilor sale”.

Deconectarea. Este o metoda simpla si eficace. Cine nu stie cat de placut este sa te plimbi pe o cararuie de padure si sa asculti cantarea pasarilor, sa privesti florile de prin pajisti… Unuia ii aduce bucurie munca pe langa casuta de la tara, altuia intalnirea cu prietenii si seara petrecuta intr-o companie folositoare pentru suflet s.a.m.d. Stiinta de a te odihni cu folos pentru suflet e o intelepciunc care merita eforturile cheltuite pentru insusirea ei.

Insingurarea si linistea. Fiecare dintre noi are neaparat nevoie sa se insingureze din cand in cand (macar pentru o jumatate de ora), sa stea in tacere, sa-si puni gandurile in ordine, sa se roage in tihna, sa se deconecteze de grijile zilnice, sa fie singur cu Dumnezeu si cu sine insusi.

Este bine ca intr-un atare context sa te plimbi cu rugaciunea pe buze si cu pacea in inimi, sa faci lucru de mana ori sa citesti.

Rabdarea ispitelor. In practica am reusit, cu adevarul lui Dumnezeu, sa aduc mingaiere bolnavului in urmatorul mod: i-am propus sa-si inchipuie ca se afla in ultima zi a vieii pamantesti si sa isi aprecieze suferintele din acest punct de vedere. Adeseori sfatul acesta s-a dovedit folositor.

„Fara necazuri nu este mantuire”, spunea Cuviosul Serafim, iar Cuviosul Simeon Noul Teolog ne invata astfel:

Haina patata de murdarie si spurcata cu totul de oarecare necuratie nu se poate curati daca nu-i spalata in apa si frecata indelung: nici haina sufletului, spurcata cu tina si cu noroiul patimilor pacatoase, nu poate fi spalata decat prin multe lacrimi si prin rabdarea ispitelor si necazurilor”.

Dupa spusele Sfantului Ioan Gura de Aur, pentru crestin este important sa inteleaga urmatoarele: 1) trebuie sa nu pacatuiasca; 2) daca a pacatuit, sa se pocaiasca; 3) cine nu se pocaieste cum trebuie, are de rabdat necazurile ce o sa vina asupra lui.

„Ispitele si necazurile se trimit de Sus omului pentru folosul lui: sufletul educat prin ele devine puternic, scump inaintea Domnului sau. Daca el va rabda totul pana la sfarsit intru nadejdea in Dumnezeu, este cu neputinta sa se lipseasca de bunatatile fagaduite de Duhul Sfint si de slobozirea desavarsita de patimi.

Daca vor rabda pana la capat feluritele necazuri (vadite, facute de catre oameni, sau tainice, de la rascoala in minte a gandurilor netrebnice) sau boli trupesti, sufletele se vor invrednici de aceleasi cununi cu mucenicii si de aceeasi indraznire cu ei”. (Sfantul Ierarh Ignatie Briancianinov)

Reteta duhovniceasca a Sfantului Ierarh Ignatie (Briancianinov)

Va trimit o reteta duhovniceasca si va sfatuiesc sa folositi doctoria propusa de cateva ori pe zi, mai ales in clipele de mare suferinta, atat a sufletului, cat si a trupului. Nu vor intarzia sa se arate puterea si vindecarea ascunse in doctorie, care la aratare e cat se poate de smerita. Insingurandu-va, rostiti fara graba, in asa fel incat sa va auziti glasul, inchizandu-va mintea in cuvinte (asa sfatuieste Sfantul Ioan Scararul), urmatoarele:

„Slava Tie, Dumnezeul meu, pentru necazul pe care l-ai trimis asupra mea; cele vrednice de faptele mele primesc; pomeneste-ma intru Imparatia Ta!”

Rugaciunea trebuie rostita cat se poate de rar. Dupa ce ati spus-o o data, odihniti-va putin. Apoi spuneti-o din nou si iarasi odihniti-va. Continuati sa va rugati cinci sau zece minute, pana ce va veti simti sufletul linistit si mangaiat. Pricina linistirii si mangaierii e limpede: harul si puterea lui Dumnezeu se cuprind in slavoslovirea lui Dumnezeu, nu in grairea impodobita si multa. Iar slavoslovirea si multumirea sunt lucrari predanisite noua de Insusi Dumnezeu, nicidecum nascocire omeneasca. Apostolul porunceste din partea lui Dumnezeu sa facem aceasta lucrare (v. 1 Tes. 5, 18)”.

 

(din: Dr. Dimitri Avdeev, “Depresia ca patima si ca boala”, Editurile Sophia si Cartea Ortodoxa, Bucuresti, 2005)

Sursa: http://ortodoxia.md/

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: