Ne învaţă copiii …

383248_137107359732909_1866058699_nO tânără profesoară, cu vizibile tendinţe liberale, explica micuţilor ei elevi faptul ca ea este atee şi-i întreba dacă nu cumva sunt şi ei. Neştiind, de fapt, ce-i ăla un ateu şi dorind să fie şi ei ca şi profesoara lor, micuţii îşi ridicaseră mânuţele în aer. Dar iată şi o excepţie. O fetiţă pe nume Maria nu se luă după mulţime, şi nu ridică mâna. Profesoara, observând-o, o intrebă de ce s-a decis să fie diferită.

– Pentru că nu sunt atee.

 

Profesoara o întrebă din nou:

– Dar tu ce esti?

– Sunt creştin-ortodoxă.

Puţin deranjată profesoara se înroşi. O întrebă, totuşi, de ce este creştină.

– Ei bine, am fost crescută să-L cunosc şi să-L iubesc pe Domnul Iisus Hristos. Bunicii au fost creştin-ortodocşi, mama este creştin-ortodoxă, la fel şi tata, aşa sunt şi eu.

Profesoara s-a infuriat:

– Asta nu este un motiv, spuse ea în gura mare. Ce-ar fi dacă maică-ta ar fi o idioată şi la fel şi taică-tău? Ce ai fi tu atunci ? Fetiţa tăcu puţin şi zâmbind finuţ îi zise:

– Atunci … aş fi atee!

Sfântul Inochentie, Arhiepiscop al Odesei

Anunțuri

Spunând adevărul şi propovăduind îndreptarea îţi poţi pune viaţa în primejdie de moarte

 

2

Sunt vremuri, şi împrejurări în toate vremurile, când spunând adevărul şi propovăduind îndreptarea îţi poţi pune viaţa în primejdie de moarte. Aşa s-au întâmplat lucrurile în zilele lui Ioan Botezătorul şi a lui Irod şi aşa s-a întâmplat în zilele Sfântului Ioan Gură de Aur şi a împărătesei Eudoxia, fiindcă Ioan cerea dreptul văduvei împotriva împărătesei. Sfântul Ioan Gură de Aur a zis odată, apărând văduva, cuvintele acestea: “iarăşi se tulbură Irodiada, iarăşi cere pe tipsie capul lui Ioan“.Pentru curajul său de a apăra săracul împotriva bogatului, Sfântul Ioan a trebuit să ia calea exilului, prigonit de împărăteasă, până când, sfârşit de puteri, a murit pe drum. Iar Eudoxia era ariană.

         Un creştinism fără recunoaşterea lui Iisus Hristos ca Dumnezeu şi stăpân al lumii nu-ţi obligă viaţa la a o face mai curată. Iar cu cât viaţa se face mai necurată cu atât te întuneci dinspre Dumnezeu, până la a-L tăgădui cu totul şi a I te face vrăjmaş declarat. Viaţa trăită fără grijă, numai pământeşte, la asta te duce.

         Spre o atare stăvilire a răutăţii a trimis Dumnezeu pe Sfinţii Trei Ierarhi. Ei sunt sarea care opreşte firea omului de a se împuţi cu totul. E de la sine înţeles că firea omenească, povârnită spre păcat, tocmai de aceea nu-i prea poate suferi. Dar lor nu le pasă că nu-s pe placul lumii. În ei arde luminos înainte misiunea pe care le-a dat-o Dumnezeu, de a fi sare făpturii şi martorii lui Dumnezeu între oameni.

         Ca să scurtez vorba, aleg din viaţa Sfântului Vasile câteva momente de mare înălţime morală prin care se dovedeşte a fi cu adevărat mare dascăl al lumii şi ierarh. Era prin anul 372 când însuşi împăratul Valent a mers în Cezareea Capadociei unde păstorea Sfântul Vasile cu gând să-l abată de la dreapta credinţă la arianism. Sfântul Vasile i-a răspuns liniştit şi cuviincios că ţine credinţa pe care au mărturisit-o Sfinţii Părinţi la Niceea (325) şi că nimeni nu are putere să dea altă mărturisire de credinţă peste aceea. Primind un atare răspuns împăratul Valens căuta pricina ca să-l exileze pe Sfântul Vasile ştiin că numai el susţine dreapta credinţă în Asia Mică şi că dacă n-ar fi el pe ceilalţi uşor i-ar putea câştiga fie prin momeli fie prin înfricoşări. Citește mai mult…

Arta conducerii politice la români

sfantul neagoe basarab

 

Românii nu trebuie să caute în istoria altor popoare modele pentru a vedea cum trebuie condusă bine o ţară. De altfel, e şi greu, ca să nu zic riscant, să faci asemenea importuri. Pentru că specificul unui popor sau al unei civilizaţii e determinat de o mulţime de factori naturali, instituţionali, legislativi şi, nu în ultimul rând, religioşi, factori care diferă sensibil de la o ţară la alta, cel puţin în Europa. Pentru noi rămâne suficientă oprirea fie şi asupra unui singur model autohton de guvernare, care a sintetizat grandios experienţa politică şi militară, morală şi religioasă a lumii în care a trăit domnitorul Neagoe Basarab.

De la urcarea lui Neagoe pe tronul Ţării Româneşti s-au împlinit anul acesta 500 de ani, iar canonizarea sa de Biserica noastră a avut loc în anul 2008, cu zi de prăznuire în 26 septembrie.

Desigur, nu se pune în articolul de faţă problema întoarcerii la organizarea statală a Ţărilor Române din a doua jumătate a mileniului trecut, ci de a vedea concepţia unui om de stat şi de cultură excepţional, chiar dacă medieval, vizavi de supuşii săi şi de conducătorul lor.

„Toată lumea stă înaintea lui Dumnezeu ca o picătură ce atârnă pe streaşină”, îl citează domnitorul Basarab pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Atunci când vrea să vorbească despre puterea conducătorului politic, Neagoe Basarab se întoarce la finitudinea condiţiei umane. Începe aşadar cu sfârşitul pământesc al omului, ca nu cumva domnul, stăpânitor vremelnic, să fie furat de măreţia pe care i-o conferă funcţia sa în stat. Iată ce îndeamnă în partea I a Învăţăturilor către fiul său Teodosie marele domnitor: „Câţi aveţi în mână cârmuire şi putere asupra oştenilor (supuşilor, n.n.) priviţi în morminte şi temeţi-vă de Dumnezeu şi vă cutremuraţi; (…) veniţi să vedeţi acolo – cel ce a fost odată împărat, vezi-l numai oase, vezi-i cumplita înfăţişare şi spune: Care este împărat? Care oştean? Care este domn? Sau care sărac? Care tânăr? Care bătrân? Care arap? Care frumos la înfăţişare? Oare nu vei spune: Nu sunt toate praf, nu sunt toate fum? Unde este omul cel plin de vise? Iată, este ţărână, căci tot ţărână a fost!” Citește mai mult…

Un student ateu în vizită la Muntele Athos

student la muntele athos
Cu câţiva ani în urmă am fost abordat de un student. Foarte şovăielnic, dar cu intensitatea unui căutător înflăcărat, mi-a spus că e ateu, dar cu toate acestea ar vrea să creadă, însă nu putea. De mulţi ani încerca şi căuta răspunsuri, însă fără rost.
A vorbit cu profesori şi cu oameni instruiţi, dar setea sa pentru ceva concret a rămas nepotolită. A auzit de mine şi s-a decis să-mi împărtăşească nevoia sa existenţială. Mi-a cerut dovezi ştiinţifice pentru existenţa lui Dumnezeu.
—    Ştii integrale sau ecuaţii diferenţiale?, l-am întrebat.
—    Din păcate nu, a răspuns el, sunt filozof.
—    Păcat! Pentru că ştiam o astfel de dovadă, i-am spus eu, desigur glumind.
S-a simţit stingherit şi a tăcut pentru câteva clipe.
—    Uite – i-am spus – îmi pare rău că te-am rănit puţin. Dar Dumnezeu nu este o ecuaţie sau o demonstraţie matematică. Dacă era aşa, toţi cei şcoliţi ar fi crezut în El. Trebuie să ştii că sunt şi alte căi de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Ai fost vreodată în Muntele Athos? Sau ai întâlnit vreun ascet până acum?
—    Nu, părinte, mă gândesc să merg, am auzit atât de multe. Dacă îmi spuneţi, plec şi mâine într-acolo. Cunoaşteţi pe cineva învăţat la care să merg şi să-l întâlnesc?
—    Ce preferi? Pe cineva şcolit, care să te ameţească şi mai mult, sau un sfânt care să te trezească?, l-am întrebat.
—    Îi prefer pe cei şcoliţi. Mi-e frică de sfinţi. Citește mai mult…

Marturisiri din mlastina disperarii – film

GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU: SUCCESUL PREALEŞILOR NOŞTRI POLITICIENI SAU TARELE DEMOCRAŢIEI

images

Democraţia, ca şi socialismul şi comunismul,
e o formulă politică plantată în doctrina materialistă.
Iresponsabilitatea morală, proclamată de materialism
e practicată cu orgie de aceste societăţi anonime pe
acţiuni care sunt partidele politice.

Nichifor Crainic

Nici o criză internă sau externă, nici un context conflictual de orice natură, nici o situaţie dramatică aşternută general, dar vremelnic peste ţară, nici un alt rău în sine, nu poate smulge comunitatea prezentă din rădăcinile ancestrale ale Naţiunii sale, fiindcă rădăcinile ei ontologice îşi trag seva din plămada teologică a Creaţiei dumnezeieşti, care în comuniune cu Ziditorul, dă valoare, sens şi veşnicie vieţii Omului, vieţii Familiei, vieţii Naţiunii şi desigur bucurie şi admiraţie Creatorului.

Lumina neînserată din sufletele credincioşilor de azi abia mai pâlpâie într-o sclipire lină duhovnicească, fiindcă tăvălugul lumesc cu neîncetatele lui patimi-rostogoliri tasează omenirea într-o neîncetată tulburare şi o cârmuire de sine prin: jigniri, trufii, sminteli, vrajbe, răzmeriţe, tăgăduiri ale conştinţei, ale rânduielilor creştine, atentate la credinţă, la libertate, la tradiţie, la adevăr, la cultură, la istorie, la tot ceea ce este firesc, venerabil şi onorabil.
Lumea raţională, ca o expresie a eu-ului ei multiplicat luptă fără încetare cu omenirea spirituală creştină, încercând să-i răstoarne sensul, pentru a întroniza atotputernicia orgoliului. Citește mai mult…

Viaţa de astăzi e alergătură, este un iad

paisie-aghioritul-1

Simplificaţi-vă viaţa!

“Cu cât oamenii se îndepărtează mai mult de viaţa cea simplă, firească şi înaintează spre lux, cu atât creşte şi neliniştea din ei. Şi cu cât se îndepărtează mai mult de Dumnezeu, este firesc să nu afle nicăieri odihna. De aceea umblă neliniştiţi chiar şi împrejurul lumii – precum cureaua maşinii împrejurul roţii nebune – pentru că în toată planeta noastră nu încape multa lor linişte. Din traiul cel bun lumesc, din fericirea lumească iese stresul lumesc. Educaţia exterioară cu stres duce în fiecare zi sute de oameni (chiar şi copii mici) la psihanalize şi la psihiatri şi construieşte mereu spitale de boli psihice şi instruieşte psihiatrii, dintre care mulţi nici în Dumnezeu nu cred, nici existenţa sufletului nu o primesc. Prin urmare, cum este cu putinţă ca aceşti oameni să ajute suflete, când ei înşişi sunt plini de nelinişte? Cum este cu putinţă ca omul să mângâie cu adevărat, dacă nu crede în Dumnezeu şi în viaţa cea adevărată, cea de după moarte, cea veşnică? Când omul prinde sensul cel mai adânc al vieţii celei adevărate, i se îndepărtează toată neliniştea şi-i vine mângâierea dumnezeiască, şi astfel se vindecă. Dacă ar fi mers cineva la spitalul sau cabinetul de boli psihice şi le-ar fi citit bolnavilor pe Avva Isaac, s-ar fi făcut bine toţi cei ce ar fi crezut în Dumnezeu, pentru că ar fi cunoscut sensul cel mai adânc al vieţii. Citește mai mult…